Jucariile ingrasa copiii. Afla cum!
Publicat pe 27.04.2011 la 17:49 Actualizat pe 27.04.2011 la 17:51
Obezitatea se raspandeste rapid. Exact ca o epidemie impotriva careia nu exista nici un vaccin. O epidemie care ii ameninta pe cei mai vulnerabili. Peste 43 de milioane de copii cu varsta sub cinci ani sunt obezi sau supraponderali, avertizeaza Organizatia Mondiala a Sanatatii.
Principalul vinovat indicat de OMS?
Campaniile de marketing care se adreseaza direct copiilor, in scopul comercializarii unor alimente hipercalorice, ce au continut ridicat de grasimi de origine animala, grasimi hidrogenate, zahar sau sare. Copiii sunt atrasi de la cele mai mici varste in capcana alimentatiei nesanatoase. De cate ori nu va spun copiii ca prefera sa mearga la restaurantele care le ofera o jucarie in meniu decat sa va petreceti o dupa-amiaza in parc? De cate ori v-ati surprins copilul ca urmareste captivat reclamele la pufuleti, margarina sau mezeluri? De cate ori ati auzit prichindeii plangand dupa chipsuri sau ciocolata in magazinele cu rafturi ticsite de produse ambalate in pungi cu personaje preferate din desene animate sau filme?
Cum se creeaza dependenta
Peste tot in lume copiii au devenit tinta campaniilor publicitare agresive si promotiilor inselatoare la dulciuri, cereale, pufuleti, sticksuri, margarina sau mezeluri. Sunt atrasi de asa-zisele surprize - figurine, animalute, jucarii, personaje din desene animate - pe care copiii le doresc la inceput mai mult decat ciocolata sau pufuletii pe care ii insotesc. Dar in timp apare dependenta de produsul respectiv.
Aceasta strategie de manipulare este folosita si de restaurantele fast-food care ademenesc copiii cu jucariile oferite in meniuri. Hamburgerii si cartofii prajiti sunt mult mai atractivi pentru copii cand sunt insotiti de unul dintre personajele preferate din desene animate. Consecintele sunt grave si fara echivoc. In 30 de ani, numarul copiilor obezi a crescut de patru ori in SUA. Ori, aceasta este exact perioada in care au aparut meniurile care includ o jucarie alaturi de hamburger, cartofi prajiti, suc.
Interdictii
Autoritatile americane au decis sa treaca la actiune. In San Francisco au fost luate primele masuri pentru ca meniurile pentru copii sa fie mai putin atractive. Astfel, de la 1 decembrie 2010, restaurantele nu mai pot oferi o jucarie daca meniul nu contine mai putin de 600 de calorii, fructe si legume, mai putin de 35% grasimi si mai putin de 0,5 miligrame de acizi grasi trans. In ciuda protestelor si presiunilor venite din partea restaurantelor fast-food, aceasta prevedere se mentine si in prezent.
O initiativa similara se afla in dezbatere de la inceputul lunii la New York, oras in care 40% din copii sunt obezi. Leroy Comrie, membru al Consiliului municipal newyorkez, a prezentat la 6 aprilie 2011 un proiect de lege vizand interzicerea jucariilor in meniurile pentru copii care contin peste 500 de calorii. De retinut ca un meniu Happy Meal poate contine peste 1.000 de calorii. Un studiu realizat de Rudd Center for Food Policy and Obesity de la Universitatea Yale in cadrul a 12 lanturi de restaurante americane a demonstrat ca, dintre 3.039 de meniuri pentru copii, doar 12 erau alcatuite corect din punct de vedere nutritional.
Leroy Comrie, membru al Consiliului municipal newyorkez, este el insusi o victima a fast-food-ului, avand peste 150 de kilograme. "Eu sunt un exemplu. Este suficient sa ma priviti si va veti da seama ca prefer restaurantele fast-food si mancarea nesanatoasa. Am mancat foarte multe Happy Meal-uri si m-am hranit foarte prost in copilarie", a spus acesta. Leroy Comrie doreste ca tinerii sa nu ajunga ca el si propune scoaterea jucariilor din restaurante: "Daca vom convinge parintii si lanturile de restaurante sa le creeze copiilor obiceiuri alimentare sanatoase, acest lucru va avea o influenta pozitiva asupra viitorului tinerilor".
Potrivit lui Inez Dickens, un alt consilier municipal care aproba aceasta initiativa, "cei mici sunt atrasi mai mult de jucarii decat de hamburgeri si cartofi prajiti. Copiii ajung sa se ingrase din cauza acestor jucarii".
Aceasta lege locala, care ar putea fi votata luna viitoare, este sustinuta si de primarul New York-ului, Michael Bloomberg, care a interzis deja utilizarea grasimilor hidrogenate (margarina) in restaurante. De asemenea, restaurantele newyorkeze sunt obligate sa afiseze numarul de calorii pentru fiecare fel de mancare si tot in cadrul acestora se desfasoara o campanie pentru reducerea consumului de sare.
O alta propunere a primarului Michaël Bloomberg si a guvernatorului David Paterson se refera la utilizarea tichetelor de hrana oferite de Guvernul SUA pentru 42 de milioane de americani defavorizati, carora ar trebui sa li se interzica folosirea tichetelor pentru a cumpara bauturi racoritoare.
Recomandarile OMS
Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a tras numeroase semnale de alarma privind promotiile comerciale si publicitatea agresiva care exploateaza imaturitatea copiilor si le ameninta sanatatea. In scopul combaterii obezitatii in randul copiilor, OMS a publicat la inceputul anului, 12 recomandari referitoare la comercializarea alimentelor destinate copiilor. Statele membre sunt indemnate sa adopte masuri astfel incat copiii "sa nu mai fie influentati de mesajele publicitare la alimentele cu cantitati mari de grasimi, zahar sau sare".
In opinia specialistilor, publicitatea adresata copiilor influenteaza preferintele alimentare si comportamentul acestora. Mai grav, majoritatea produselor promovate sunt dezechilibrate din punct de vedere nutritional. Un studiu realizat in Franta arata ca 80% din spoturile publicitare adresate copiilor promoveaza alimente bogate in grasimi sau zahar. Potrivit OMS, pentru a se limita expunerea copiilor la publicitatea care promoveaza alimente nesanatoase, mesajele de acest gen nu trebuie afisate in scoli, gradinite, crese, locuri de joaca, spitale sau alte centre de ingrijire pentru copii.
Citeste si Jurnalul
FOTO: furnitureforchildren.blogspot.com