Relatia copiilor cu jucariile
Publicat pe 02.03.2011 la 19:09
Acum nu foarte mult timp in urma, copiii nu aveau atat de multe optiniuni ca in ziua de astazi in ceea ce priveste jucariile. De multe ori erau confectionate de parintii lor sau de fratii mai mari si reprezentau papusi de carpa, figurine de lemn si obiecte improvizate din lucrurile de pe langa casa.
Acum ei sunt inconjurati de o varietate de jucarii de plus, de carpa, de plastic, lemn, de diferite marimi si forme, personaje de basm, din desene animate, masini si nave spatiale, papusi cu seturi intregi de hainute, mobilier, sot si copii.
Intr-un fel, desi se militeaza foarte mult pentru beneficiile acestor jucarii educative, nu putem sa nu ne gandim la faptul ca un copil trebuia sa faca mai mult uz de imaginatia sa pentru a inventa jocuri, pentru a vedea intr-un capac de borcan si un bat un posibil instrument care sa il tina ocupat intreaga zi.
Acum insa, desi are o gama variata la dispozitie, parintii pot fi surprinsi de faptul ca cei mici au drept jucaria preferata, nu una dintre cele mai complicate si interesante, ci din contra, o paturica, un ursulet, o lingura sau o pernuta. Ei devin atasati afectiv de acest obiect, caruia ii confera atribute umane.
Jucaria devine astfel prieten, confident si uneori refuza sa mearga undeva daca nu o are cu el. Aceasta dependenta va scadea insa in timp, iar parintii nu trebuie sa se ingrijoreze in privinta acestui lucru, el reprezentand doar o etapa fireasca.
De multe ori legatura care se stabileste intre un copil si o anumita jucarie tine de momentele in care el este singur si are nevoie de un substitut pentru parintii sai. Jucaria fiind ceva simplu de manipulat, pe care el o poate lua peste tot, care nu pleaca si il abandoneaza, este ceva ce ii ofera liniste si siguranta.
El ajunge sa ii povesteasca ce a facut peste zi, sa poarte chiar dialoguri, imaginandu-si ce ar raspunde si uneori o va folosi in fata parintilor pentru a da vina pe ea sau pentru a exemplifica ceva, ca si cum ea ar fi vie. Parintii nu trebuie sa descurajeze copilul atragandu-i atentia ca anumite lucruri nu sunt posibile, decat daca cel mic incearca sa fuga de responsabilitati utilizand-o.
Daca este vorba doar de istorioare nevinovate, toti copiii trec prin perioada in care disting mai greu realitatea de vis, povestile inchipuite de cele reale, iar daca sunt capabili de a face aceste diferente, le face placere sa le amestece, sa se foloseasca de imaginatie pentru a reconstrui lumea care ii inconjoara.
