Cum tratam apendicita - prin bisturiu sau antibiotice?

Publicat pe 11.05.2011 la 12:51

Pana nu demult, apendicita era sinonima cu bisturiul. Totusi, in ultimul timp, tot mai multi specialisti par convinsi ca tratamentul cu antibiotice ar putea sa ia locul operatiilor efectuate in aceste cazuri. Un recent studiu efectuat de specialistii francezi, publicat saptamana trecuta in The Lancet, ofera argumente noi in favoarea tratamentului cu antibiotice in apendicita fara complicatii. Faptul ca doua treimi dintre pacienti ar putea fi scutiti de o operatie chiar merita atentia noastra, insista Rodney Mason, chirurg si profesor la Universitatea California intr-un editorial cu titlul „Apendicita: chirurgia cea mai buna solutie?”

Totusi, multi chirurgi francezi si din tara noastra sunt retinuti, sustinand ca, in continuare, apendicectomia (scoaterea apendicelui) ramane tratamentul de referinta. Frecventa la copii si in crestere la adultii peste 50 de ani, crizele de apendicita acuta sunt insotite, in mod obisnuit, de dureri in partea dreapta, jos a abdomenului, de varsaturi si febra. In aceste cazuri, considerate tipice, diagnosticul este stabilit prin examenul clinic. Investigatiile imagistice sunt necesare pentru diagnostic de certitudine.


In anii '80, in Franta, anual, erau efectuate 300.000 de apendicectomii. In 2009, numarul acestora a scazut la 90.000. Aceasta scadere este explicata prin imbunatatirea diagnosticului cu ajutorul investigatiilor imagistice.

Profesorul doctor Mircea Beuran, seful Clinicii Chirurgie, Spitalul de Urgenta Floreasca, spune ca obiectivul initial este conservarea apendicelui. Deoarece acest organ face parte din lantul ganglionar limfatic si nu intamplator este numit amigdala abdomenului. „Este ca o cazemata a tubului digestiv". Dar in momentul in care a fost precizat un diagnostic corect, solutia este operatia. Totusi, prof. dr Beuran reaminteste ca doua treimi dintre apendicectomii nu sunt reale. In acest sens, prof. Beuran invoca un studiu efectuat in Suedia, care ajunge la concluzia ca o treime sunt apendicite reale, o treime sunt afectiuni ginecologice si o treime sunt tulburari urinare. Adica, dupa ce s-au efectuat operatii, suferinta pacientilor a persistat, demonstrand ca in doua treimi nu era necesara eliminarea apendicelui. In privinta administrarii de antibiotice, prof. Beuran spune ca in cel mai bun caz „poate sa o linisteasca". Operatia este amanata, dar nu evitata.

„In plus, in conditii de apendicita fara complicatii este posibila interventia laparoscopica si chiar operatia clasica este mai usoara, iar starea biologica a pacientului permite refacerea mai rapida". In schimb, o peritonita cu complicatii prelungite la organele invecinate face si operatia, si refacerea pacientului mai dificile. „Este o bomba" pe care nici un chirurg nu-si permite sa o trateze cu antibiotice. Profesorul Philippe Wind, seful serviciului chirurgie la Spitalele Avicenne si Jean-Verdier din Franta, este de parere ca antibioticele pot cu siguranta sa intre in tratamentul unor cazuri de apendicita, dar trebuie pus un diagnostic corect, sa nu existe complicatii.

Dar pentru a vorbi de o rezolvare a apendicitei cu antibiotice mai sunt necesare studii suplimentare este, de fapt, opinia majoritatii specialistilor.


Citeste si Jurnalul

FOTO: drozfans.com

În articolul Cum tratam apendicita - prin bisturiu sau antibiotice?:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Cât plătesc pe lună două gemene din Maramureş, la cel mai căutat cămin din Bucureşti
observatornews.ro
Cât plătesc pe lună două gemene din Maramureş, la cel mai căutat cămin din Bucureşti
Suedia - România 2-1. Gică Hagi pierde primul meci oficial de la revenire! Partida s-a văzut liveVIDEO pe Antena 1 și AntenaPLAY!
a1.ro
Suedia - România 2-1. Gică Hagi pierde primul meci oficial de la revenire! Partida s-a văzut liveVIDEO pe Antena 1 și AntenaPLAY!
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
HelloTaste.ro
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău. Cum funcționează noul sistem Google
useit.ro
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău. Cum funcționează noul sistem Google
Milionarul celebru care implora lumea pe stradă să îi dea de mâncare în copilărie: „Unii mă numeau vagabond”
as.ro
Milionarul celebru care implora lumea pe stradă să îi dea de mâncare în copilărie: „Unii mă numeau vagabond”
Lista de analize pentru bărbații de peste 40 de ani care își doresc un copil
MediCOOL
Lista de analize pentru bărbații de peste 40 de ani care își doresc un copil
Puya a reacționat, după ce i s-a spus că merge haotic pe bicicletă, în București. Ce spune despre cel care l-a filmat
Spynews
Puya a reacționat, după ce i s-a spus că merge haotic pe bicicletă, în București. Ce spune despre cel care l-a filmat
Copiii care mănâncă mai puțin zahăr au șanse mai reduse să facă diabet: studiu
DeParinti
Copiii care mănâncă mai puțin zahăr au șanse mai reduse să facă diabet: studiu
Vârsta la care scade fertilitatea femeii. De ce nu se mai „prinde” sarcina?
MediCOOL
Vârsta la care scade fertilitatea femeii. De ce nu se mai „prinde” sarcina?
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
HelloTaste
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
close
x