Miraculos! Ce se întâmplă în organismul tău atunci când mănânci miere cu nuci

Publicat pe 03.10.2015 la 18:32 Actualizat pe 03.10.2015 la 18:59

Mierea şi nucile au efecte uluitoare asupra corpului, dacă sunt consumate împreună, şi nu separat, aşa cum poate obişnuiai să o faci. Află ce afecţiuni poţi trata cu acest remediu natural.

Împotriva anemiei

Ai nevoie de o jumătate de kilogram de miere, o jumătate de kilogram de nuci pisate şi de sucul de la o jumătate de lămâie. Ingredientele se amestecă bine, după care se depozitează într-un borcan care se închide ermetic. Pentru tratarea anemiei se ia câte o linguriţă din acest amestec de trei ori pe zi, cel puţin o lună.

Remediu eficient împotriva ulcerului gastric

În cazul în care suferi de ulcer gastric, amestecul pe bază de miere şi nuci poate face minuni. Ai nevoie de 20 de grame de nuci care se fierb în apă, după care se filtrează şi se pisează, apoi se amestecă cu 2 linguri de miere într-un pahar cu lapte. Din băutura preparată, se iau câte 2-3 linguri înainte de mesele principale ale zilei.

Tratează durerile de cap

Pe lângă faptul că această combinaţie este delicioasă, studiile arată că este benefică şi în tratarea durerilor de cap şi chiar a insomniilor. Dacă te doare capul, consumă câteva nuci în combinaţie cu puţină miere, iar în cazul în care nu poţi să dormi, consumă seara un amestec preparat din 5-10 nuci pisate şi 2-3 linguriţe de miere.

Citește mai departe AICI!

În articolul Miraculos! Ce se întâmplă în organismul tău atunci când mănânci miere cu nuci:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro

Fructul care i-a îmbogățit pe Martina și Pavel. Au pornit afacerea de la o idee din facultate
observatornews.ro
Fructul care i-a îmbogățit pe Martina și Pavel. Au pornit afacerea de la o idee din facultate
Bianca Iotu de la Insula Iubirii recunoaște că a făcut dragoste în timpul emisiunii! Dezvăluiri rare despre momentele intime
a1.ro

Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
HelloTaste.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Bateria care se încarcă în doar câteva minute. Cum funcționează inovația care poate schimba smartphone-urile
useit.ro

De unde primeşte Ion Ţiriac anual până la 40 de milioane de euro: „Îi merge foarte bine”
as.ro

Cea mai sănătoasă brânză. Cât de benefic este să consumi zilnic acest produs lactat
MediCOOL

Gabi Bădălău a acuzat-o pe Claudia Pătrășcanu că ar fi încercat să-l agreseze când a dus copilul la școală: ”A chemat pe cineva să filmeze”
Spynews

Importanța vitaminei C în alimentația copiilor și surse naturale
DeParinti
Importanța vitaminei C în alimentația copiilor și surse naturale
Semnele excesului de proteine. Ce indică o cantitate prea mare a acestor macronutrienți

Prăjitură „invizibilă” cu mere - un desert franțuzesc delicios, fin și foarte cremos
HelloTaste

close
x