James Villas, un binecunoscut editor de „food&wines” newyorkez, le atrăgea atenţia americanilor încă de acum 30 de ani că „o uncie de sardine oferă mai mult calciu şi fosfor decât laptele, mai multă proteină decât friptura din carne de vită, mai mult potasiu decât bananele şi mai mult fier decât spanacul”.

Era cam pe vremea când la noi reclamele cele mai mari erau acelea cu „nici o masă fără peşte” ori cele prin care ni se recomanda să consumăm cât mai mult peşte oceanic. Sigur, pentru noi, românii, asta însemna să alergăm într-un suflet în vechile Alimentara şi să ne oprim dinaintea lăzii frigorifice în care găseam, îngheţate bocnă, singurele produse care abundau în epocă: macroul, stavridul, heringul, sardina congelată...
Iar dacă nu aveam destul ulei să prăjim peştele (că prea multe reţete nici nu ştiam pe-atunci), dar voiam să răspundem îndemnului citit pe toate zidurile, atunci ne duceam în raionul de autoservire, unde stăteau aliniate frumos conservele de peşte în sos tomat, în ulei sau în suc propriu. Între ele, cele mai multe, tot de sardine. Ori de sardele. Oricum, tot despre peşte oceanic era vorba. Dacă desfăceai cutia, te ameţea imediat mirosul. Cât despre peşte, cel mai adesea îl găseai fărâmat, pentru că, de, nu-i aşa?, stătuse în cutie, vorba aia, înghesuit „ca sardelele”...

Află AICI beneficiile