ALARMANT: Ce efect are obiceiul de a fuma al părinților asupra copiilor

Publicat pe 07.04.2017 la 18:50 Actualizat pe 07.04.2017 la 19:00

Specialistii au facut anuntul!

dailymail.co.uk

Părinții care fumează ar putea contribui la schimbările genetice apărute în organismul copiilor lor asociate cu un tip de cancer care este cel mai frecvent întâlnit la aceștia din urmă.

Unele dintre cercetările realizate anterior au asociat obiceiul părinților de a fuma cu o creștere a riscului de leucemie la copii, însă rezultatele lor au fost mai puțin consistente în cazul mamelor decât al taților, sugerează un studiu recent, citat de Reuters.

Studiul actual este primul care asociază obiceiul fumatului practicat de ambii părinți cu schimbările genetice specifice ce apar la nivelul celulelor tumorale ale copiilor cu leucemie limfoblastică acută (ALL), susține autorul cercetării, Adam de Smith de la Centrul pentru cancer Helen Diller din cadrul Universității San Francisco din California, Statele Unite.

În cadrul acestui studiu au fost observate "dovezi ale efectelor toxice ale fumatului de tutun asupra genelor leucemiei", după cum a explicat Smith prin email pentru sursa citată, semne care "nu sunt moștenite de la părinți, ci sunt dobândite de celulele imunitare ale copilului". Cercetătorul a completat că "cele mai importante ferestre ale expunerii la tutun sunt în timpul sarcinii și după naștere".

Leucemia limfoblastică acută este un tip de cancer ce debutează încă de la prima versiune a celulelor albe numite limfocite, în măduvă, zona interioară moale a oaselor în care sunt fabricate noi celule ale sângelui. Acest tip de cancer presupune că măduva produce limfocite neregulate cu erori în ADN-ul acestora, cunoscute sub numele de deleții, ce determină o înmulțire neobișnuită a acestora și "înghesuirea" celulelor sănătoase.

În fiecare an, circa 5.970 de noi cazuri de ALL sunt diagnosticate în Statele Unite, iar aproximativ 1.440 de persoane mor din cauza aceste afecțiuni, conform Societății Americane pentru Cancer.

Cei mai expuși riscului de ALL sunt copiii cu vârsta sub cinci ani, deși majoritatea deceselor sunt înregistrate în cazul adulților, mai arată sursa citată.

Potrivit concluziilor acestui studiu, efectuat pe mostre prelevate de la 559 pacienți cu ALL, aproape două treimi dintre acestea conțineau cel puțin una dintre deleții, iar cele mai multe dintre ele au fost mai des întâlnite la copiii ale căror mame au fumat în timpul sarcinii și după naștere. Pentru fiecare cinci țigări fumate pe zi în timpul sarcinii, exista o creștere cu 22% a numărului de deleții; iar pentru fiecare cinci țigări fumate zilnic în timpul alăptării s-a constatat o creștere cu 74% a numărului de deleții.

De asemenea, fumatul a cinci țigări pe zi de către mamă sau tată înainte de concepție a fost asociat cu o creștere de 7-8% a numărului de deleții.

Oamenii de știință au mai observat că fetușii de sex masculin sunt mai sensibili la efectele fumatului matern, inclusiv la practicarea acestui obicei înainte de concepție.

În articolul ALARMANT: Ce efect are obiceiul de a fuma al părinților asupra copiilor:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Mănânci cât vrei cu 45 de lei. Restaurantele "all you can eat", tot mai căutate de români
observatornews.ro
Mănânci cât vrei cu 45 de lei. Restaurantele "all you can eat", tot mai căutate de români
Valerie Lungu și-a pălmuit iubitul la Asia Express! Ce s-a întâmplat între concurentă și Alex în timpul competiției
a1.ro
Valerie Lungu și-a pălmuit iubitul la Asia Express! Ce s-a întâmplat între concurentă și Alex în timpul competiției
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
HelloTaste.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Câte date sunt generate online în fiecare zi. Volumul e mult mai mare decât cred mulți
useit.ro
Câte date sunt generate online în fiecare zi. Volumul e mult mai mare decât cred mulți
Românul celebru stabilit în Spania, şocat de catastrofa feroviară. Ce a observat când a mers ultima dată cu trenul
as.ro
Românul celebru stabilit în Spania, şocat de catastrofa feroviară. Ce a observat când a mers ultima dată cu trenul
Alimente care pot ameliora arsurile la stomac. Pot fi eficiente în tratarea acestui simptom digestive
MediCOOL
Alimente care pot ameliora arsurile la stomac. Pot fi eficiente în tratarea acestui simptom digestive
Gabi Bădălău a vrut să ia și celălalt băiat de la Claudia Pătrășcanu! Omul de afaceri a fost la Constanța
Spynews
Gabi Bădălău a vrut să ia și celălalt băiat de la Claudia Pătrășcanu! Omul de afaceri a fost la Constanța
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
DeParinti
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
MediCOOL
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Prăjitură „invizibilă” cu mere - un desert franțuzesc delicios, fin și foarte cremos
HelloTaste
Prăjitură „invizibilă” cu mere - un desert franțuzesc delicios, fin și foarte cremos
close
x