Sfaturi utile împotriva durerilor de spate

Publicat pe 09.01.2014 la 12:49 Actualizat pe 11.01.2014 la 16:56

Dacă ești proaspătă mămică vei înțelege cu siguranță despre ce vorbim, întrucât te afli în categoria predispusă la astfel de probleme. Totuși, există soluții ne-medicamentoase, care te vor ajuta să înlături durerea.

Miscarea

Contrar ideii că dacă te doare spatele trebuie să stai în pat, un studiu făcut de Universitatea din Texas a arătat că pacienții care au făcut mișcare și-au revenit mult mai repede decât cei care nu s-au mișcat din pat.

Poți începe cu activități ușoare precum plimbatul, mersul pe bicicleta medicala sau înotul. Astfel de exerciții, cardio, măresc fluxul sanguin din zona cu probleme și ajută astfel la vindecare.

Mare grijă însă să nu exagerezi. Dacă simți că durerea se acutizează e cazul să te oprești. Ai grija sa te opresti cand simti ca incepe iar sa doara spatele sau se acutizeaza durerea.

Gheața

Pentru a diminua pe cât posibil durerea acută de spate, poți să pui gheață în zona afectată. Gheața va reduce inflamația, însă nu o pune direct pe piele, ci folosește un prosop în care să o înfășori, masând ușor zona. Ține gheața acolo câte 15 minute la fiecare oră.

Căldura

După ce ai folosit gheața și inflamația s-a redus, treci la căldură. Aceasta este benefică pentru relaxarea mușchilor. Poți opta pentru o baie fierbinte, dând dușul la maxim pentru a utiliza și capacitatea de masaj, sau, dacă nu ai o pernă electrică, înfășoară-te cu un șal gros și așează-te lângă calorifer.

Întinderea coloanei

Această procedură va alinia vertebrele în mod corect și va grăbi vindecarea, prevenind chiar alte crize. Dacă suferi de dureri în zona lombară, întinde-te pe jos, pe o suprafață tare și ridică genunchii spre piept. Trage de ei pentru a-i apropia cât mai mult de piept, apoi relaxează-te, repetând această mișcare.

Foto: Hepta

În articolul Sfaturi utile împotriva durerilor de spate:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Apartament cu trei camere la 48.000 de euro într-un oraş din România. Detaliul neobişnuit din anunțul ANAF
observatornews.ro
Apartament cu trei camere la 48.000 de euro într-un oraş din România. Detaliul neobişnuit din anunțul ANAF
Mădălina Apostol a murit. Partenera lui Nick Rădoi s-a stins din viață în noaptea de sâmbătă spre duminică
a1.ro
Mădălina Apostol a murit. Partenera lui Nick Rădoi s-a stins din viață în noaptea de sâmbătă spre duminică
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
HelloTaste.ro
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
useit.ro
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
„Eram cu Borcea în același penitenciar”. A stat doi ani după gratii și a rămas „mască”. Dezvăluiri incredibile
as.ro
„Eram cu Borcea în același penitenciar”. A stat doi ani după gratii și a rămas „mască”. Dezvăluiri incredibile
6 lucruri mai puțin cunoscute despre ochi. Ce ascund aceste organe senzoriale
MediCOOL
6 lucruri mai puțin cunoscute despre ochi. Ce ascund aceste organe senzoriale
Cum și-a pregătit Mădălina Apostol sfârșitul! Unde și-a lăsat fetița și ce i-a spus înainte de a face gestul necugetat. Dezvăluiri exclusive!
Spynews
Cum și-a pregătit Mădălina Apostol sfârșitul! Unde și-a lăsat fetița și ce i-a spus înainte de a face gestul necugetat. Dezvăluiri exclusive!
Cum să-ți ajuți copilul să învețe mai ușor fără să-l forțezi
DeParinti
Cum să-ți ajuți copilul să învețe mai ușor fără să-l forțezi
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
MediCOOL
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
HelloTaste
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
close
x