În Premieră: Un om care a luptat pentru o Românie mai bună, ultimul partizan al luptei împotriva comunismului
Publicat pe 22.12.2013 la 21:33
Se împlinesc 24 de ani de la revoluție și încă ne mai întrebăm dacă aceasta este România pentru care au murit atâția oameni. Se pare că nu. Cel puțin asta crede Nicolae Ciurică. unul dintre primii români care au luptat cu arma în mână împotriva comunismului. Un regim pe care l-a considerat împotriva firii. Mai ales pentru că era opus ideii de Dumnezeu. Atât de tare a vrut să își scape țara de la rău, încât nu a ezitat niciodată să stea față în față cu moartea. Dar a fost salvat, spune el, de fiecare dată de o mână divină. Armele fie nu s-au descărcat, fie gloanțele au plecat spre el dar s-au oprit în Biblia pe care o purta asupra lui. Și astfel a ajuns, Nicolae Ciurică, la 80 de ani, probabil ultimul partizan în viață pentru a ne spune povestea unei generații așa cum nu a mai fost alta. Uneori îți treuie mai mult curaj să îți asumi o viță în chinuri decât să îți alegi moartea pentru a scăpa de ele. Nicolae Ciurică s-a încăpățânat să trăiască. Nici anii grei pe care i-a trăiat în munți, nici dușmanii care au vrut să îl omoare și nici temnițele nu l-au făcut să renunțe la dorința lui: să scape România de comunism și să ajungă la 80 de ani să ne ne spună o poveste despre curaj, dar mai ales despre patriotism. "De fiecare dată m-a salvat Dumnezeu de la moarte", povestește Nicolae cu ochii plini de mulțumire. A trăit istoria pe viu, a contribuit la ea, a schimbat-o și acum o lasă moștenire ceor care vor să învețe din ea. Este spovedania unei generații așa cum nu a mai fost alta, o generație care și-a dat viața pentru libertatea noastră. "Sunt comunist și așa o să fiu până voi muri și decât să fiu un comunist mai bine aș lua-o de la capăt! Îmi pare rău că am luptat atât, nu am izbutit nimic. Schimbarea care a venit nu este o schimbare cum ar fi cerut-o poporul român ". Și dacă nu am fi avut dragostea de țară, nu am fi avut astăzi pagini de istorie care să ne umple de cunoaștere și de mândrie pentru ceea ce au făcut predecesorii noștri.
