• JOI, 09 MARTIE 2017

    Dacă nu era actor, Alexandru Arșinel ajungea ciocănar

    Cum a ajuns Alexandru Arșinel unul dintre cei mai iubiți actori? Invitat de către Anca Țurcașiu la Happy Tribute, Alexandru Arșinel și-a amintit cum a ajuns să dea la facultatea de actorie, mai ales că el învăța la un liceu cu profil real.

    Convins că va urma o carieră în domeniul științelor exacte, marele actor nici nu își imagina ce întorsătură va lua viața lui.

    A început ca figurant la teatrul din Iași. A continuat să facă studii în actorie și iată până unde a ajuns. A reușit pe deplin, altfel ajungea ciocănar, după cum tatăl lui îl avertiza în copilărie.

    Într-adevăr soarta a avut un rol extrem de important. În viața mea nu m-am gândit că voi da la teatru. Nu am fost decât la un spectacol de teatru până când să dau la teatru”, spune Alexandru Arșinel.

    Urmăriți clipul alăturat și ascultați povestea maestrului Alexandru Arșinel.

    COMENTARII

    Horia Moculescu nu îi cere nimic lui Dumnezeu, îi face doar promisiuni

    acum 1 zile

    Horia Moculescu a fost invitatul special al Ancai Turcasiu la Happy Tribute.

    Horia Moculescu, despre colaborarea cu Guess Who: ”Sunt deschis la orice”

    acum 1 zile

    Horia Moculescu a fost invitatul special al Ancai Turcasiu la Happy Tribute.

    Horia Moculescu, ”„Dacă ai omorât pe cineva, te duci la poliție și spui”

    acum 2 zile

    Horia Moculescu a fost invitatul special al Ancai Turcasiu la Happy Tribute.

    Horia Moculescu: ”Tot ce am făcut pe lumea asta i se datorează mamei”

    acum 2 zile

    Horia Moculescu a fost invitatul special al Ancai Turcasiu la Happy Tribute.

    Horia Moculescu, despre manipularea în comunism

    acum 2 zile

    Horia Moculescu a fost invitatul special al Ancai Turcasiu la Happy Tribute.

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    Top stiri
    A1.ro
    Observator.TV
    SpyNews
    AntenaStars.ro