Oana Moșneagu, duet cu Vlad Gherman pe noua piesa, “Fără tine”. Imaginile pe care fanii nu s-au așteptat să le vadă

Publicat pe 31.01.2022 la 18:32 Actualizat pe 31.01.2022 la 18:58

Vlad Gherman și Oana Moșneagu formează cel mai nou cuplu din showbiz. Cei doi actori din serialul “Adela” au fost bănuiți demult că au o relație de iubire, dar au tăinuit totul pentru a face un anunț inedit. Din videoclipul piesei fanii au aflat că cei doi trăiesc o poveste de iubire.

Oana Moșneagu și Vlad Gherman, actorii din Adela, formează un cuplu

Instagram/Vlad Gherman

După nori, răsare întotdeauna soarele, așa a fost și pentru actorul Vlad Gherman, care trecut printr-o despărțire dureroasă, acum și-a găsit liniștea în brațele colegei sale de platou, Oana Moșneagu. Multă vreme cei doi au petrecut timp însemnat împreună, lucru care i-a făcut pe fani să se gândească la o posibilă relație de iubire.

Bănuielile însă nu au fost în zadar, chiar dacă cei doi au fost extrem de discreți în ceea ce privește relația lor de iubire, admiratorii nu au putut trece cu vederea peste faptul că între ei se simțea o conexiune aparte. Pe lângă, vacanța petrecută împreună, cei doi au dat și declarații deseori despre relația dintr ei, dar nu au pun niciun moment punctul pe “i”.

Vlad Gherman și Oana Moșneagu sunt într-o relație. Cei doi au făcut un duet pe piesa “Fără tine”

Oana Moșneagu are 31 de ani și Vlad Gherman 28 de ani. Diferența de trei ani pare că nu se simte între cei doi, ambii având o personalitate efervescentă și se completează reciproc în aproape orice aspect, așa cum fanii au putut observa de-a lungul interacțiunii lor pe platou.

Odată cu lansarea piesei, Vlad Gherman se bucură de un real succes, mai ales că videoclipul conține informația așteptată cel mai mult: el și cu Oana Moșneagu sunt într-o relație. Fanii i-au putut vedea pe cei doi în ipostaze tandre, în dormitor, în timp ce se sărută și se ating, așa cum nu au făcut-o până în aceste momente, în fața tuturor.

Vlad Gherman formează o relație cu Oana Moșneagu. Actorul a lansat și un trend pe TikTok pentru un duet de excepție împreună cu el, iar iubita sa nu a putut da “skip” provocării, ba mai mult a făcut o surpriză fanilor.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Oana Moșneagu s-a filmat în duet cu Vlad Gherman, iar în stilul caracteristic a cântat mai mult comic și lângă ea a apărut iubitul său care i-a acompaniat vocea. Fără doar și poate cei doi formează un cuplu de excepție, dorit și îndrăgit de multe persoane, care au visat ca Vlad Gherman să-și refacă viața după despărțirea de Cristina Ciobănașu, anunțată în anul 2021, în luna februarie.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Citește și: Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman oferă răspunsuri la întrebări în noul vlog. Ce spun actorii despre posibilitatea de a juca în rolul unor îndrăgostiți, în viitor

Citește și: Cum a ajuns Oana Moșneagu Actriță, după lupta cu depresia și un job care nu o împlinea

Citește și: Cum a ajuns Vlad Gherman să urmeze cariera de actor. Momentul care i-a schimbat traiectoria vieții, când era mic

În articolul

Oana Moșneagu, duet cu Vlad Gherman pe noua piesa, “Fără tine”. Imaginile pe care fanii nu s-au așteptat să le vadă

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

PARTENERI

Catine.ro
Horoscopul zilei de 19 mai 2024. Berbecii au parte de un moment de claritate mentală. Află ce se întâmplă cu zodia ta
observatornews.ro
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
a1.ro
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
HelloTaste.ro
Aluat simplu pentru tarte. Rețeta clasică de aluat fraged
Catine
5 semne că pielea ta este stresată. Care sunt recomandările specialiștilor
useit.ro
Clone AI ale rudelor decedate sunt vândute în China. Ce preț au copiile cu inteligență artificială
as.ro
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
MediCOOL
Câte ouă poți mânca pe săptămână. Cum afectează numărul lor nivelul colesterolului
Spynews
Rețetă de prăjitură cu mango și mere. Un desert ideal pentru weekend
DeParinti
Greșeli de disciplină pe care le poți face la început de drum. Cum îți poți educa micuțul în mod corect
MediCOOL
Proprietățile medicinale ale mesteacănului. La ce se folosesc
HelloTaste
Fursecuri nor cu lămâie. Cele mai fragede și mai aromate prăjiturele
x