Ea - 78 de ani, el - 39: "În dormitor suntem ca iepurii!"

Publicat pe 05.02.2014 la 23:32 Actualizat pe 05.02.2014 la 18:10

Simon Martin are 39 de ani. Locuia cu părinții când a avut șansa de a o întâlni pe Edna care avea 69. Femeia avea să-i schimbe viața pentru totdeauna.

Simon Martin are 39 de ani. Locuia cu părinții când a avut șansa de a o întâlni pe Edna care avea 69. Femeia avea să-i schimbe viața pentru totdeauna.

“Nu avusesem de-a face cu nici o femeie. Ea mi-a plăcut.”
Zece ani mai târziu doamna și domnul Martin spun că sunt mai fericiți decât niciodată.

“Era mai tânăr și i-am spus să-și vadă de treabă. Am fost bucuroasă căci nu a făcut ceea ce i-am spus”, declară Edna acum în vârstă de 78 de ani.

Au decis să rămână împreună și să vadă dacă se potrivesc.
Niciunul nu voia să îl supere pe celălalt cu avansuri.
Familiile nu au avut nimic împotriva lor ca și cuplu.

Fiul Ednei este mai în vârstă decât Simon, însă îi spune acestuia “tată”.
“Da, îmi spune tată. Este mai înalt decât mine și mă doare spatele gă gâtul când mă uit la el.”

Cei doi susțin că vârsta nu este un impediment în dormitor, unde “sunt ca iepurii”.

În articolul

Ea - 78 de ani, el - 39: "În dormitor suntem ca iepurii!"

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

PARTENERI

Catine.ro
Horoscopul zilei de 17 mai 2024. Racii pot avea parte de câștiguri financiare. Află ce se întâmplă cu zodia ta
observatornews.ro
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în maşină şi a lovit autospeciala cu care veniseră
a1.ro
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
HelloTaste.ro
Clătite cu flori de salcâm în aluat, pline de savoare și aromă
Catine
Chifle pufoase cu brânză și mărar, pentru un mic dejun savuros
useit.ro
O structură misterioasă de lângă Piramidele din Giza a nedumerit experții. Anomaliile detectate pot rescrie istoria
as.ro
Jurnalista care s-a iubit cu Ion Ţiriac, apariţie răvăşitoare pe plajă: „Superbă”. Este cu 31 de ani mai tânără decât miliardarul
MediCOOL
Băuturi pentru memorie. Cum pot îmbunătăți această funcție a creierului
Spynews
În ce relații a rămas Vero Căliman cu Mirela Retegan, după ce a părăsit „Gașca Zurli”. „Fetița Zurli” a făcut noi mărturisiri: „Nu vreau să...”
DeParinti
Epuizarea maternă: simptome, cauze și recuperare
MediCOOL
Simptomele cancerului pulmonar. 10 semne pe care nu trebuie să le ignori
HelloTaste
Dulceață de rubarbă cu vanilie. Rețetă simplă pentru iarnă
x