În timp ce alăptează, femeilor le trec prin cap fel şi fel de gânduri. Iată doar câteva dintre acestea.

Ai putea să te opreşti din mâncat?
Serios, eşti deja înfometat?
Ai mâncat toată ziua.
Sânii mei sunt un bufet la discreţie.
Te simţi confortabil acolo...
Oare cum alăptau femeile înainte?
O, nu, nu adormi!
Trezeşte-te!
Nu trebuia să trezesc copilul ăsta adormit.
Hei, este sfârcul meu!
Îmi vreau sânii înapoi.
Cer oare prea mult?
OK, deci mămânci din nou.
Oooo, tragi prea tare, bebeluşule.
Hei, de ce te-ai oprit?
Nu, nu, mănâncă în continuare.
Nasul lângă sfârc, îţi aminteşti?
Ar trebui să înfiinţez o ligă a alăptatului?
O să mori de foame dacă nu mănânci!
Poate nu am îndeajuns lapte...
Doamne, mai bine eram o vacă...
E bine, mănânci din nou.
Stai uşor, nu suntem la fotbal.
Şi nici la maraton.
Cred că tocmai am inventat o poziţie nouă.
Alăptatul este un fel de tortură medievală.
Uită de lapte. Plec pentru o oră.
Ai vrea să te opreşti puţin? Am de dat un mesaj.
Doamne, te vei opri vreodată din mâncat?
Te prefaci sau ai terminat?
Ok, să nu începi să plângi căci te pun în pătuţ.
Uită de sânii mei pentru câteva ore.
Eşti aşa un îngeraş când nu depinzi de sânii mei.
Alăptatul este un lucru hazliu.
Ar trebui să vorbesc cu un consultant în lactaţie.
Se spune că sfârcurile crăpate şi sângerânde merită efortul.
Mă voi preface că nu îmi dau seama că ţi-e foame.
Arată-mi puţină simpatie.
Cui îi pasă? Fălcile tale micuţe se mişcă.
Am nevoie să beau ceva.
O să înţelegi într-o bună zi.