Cum să-l faci să te sune RAPID după prima întâlnire

Publicat pe 19.10.2014 la 10:04 Actualizat pe 19.10.2014 la 10:14

Ați avut o primă ieșire împreună și a fost fix așa cum te așteptai. Ai ajuns acasă cu fluturi în stomac, te gândești doar la el și-ți dorești din tot sufletul să te sune cât se poate de repede


Ați avut o primă ieșire împreună și a fost fix așa cum te așteptai. Ai ajuns acasă cu fluturi în stomac, te gândești doar la el și-ți dorești din tot sufletul să te sune cât se poate de repede.

Ți te uiți la telefon, măcar un mesaj să-ți dea că apoi totul este mai ușor. Și acum îți spunem ce gândesc băieții: sunt două ipoteze, fie i-ai plăcut mult și vrea să te cucerească, asta însemnând să-ți dea rapid un semn, fie mai are nevoie de puțin timp să-ți dea seama și o să o facă pe misteriosul.

În ambele cazuri, tu trebuie să pari interesantă și foarte puțin interesată, nu stai cu telefonul în mână toată ziua și nici pe rețelele de socializare mai mult decât o făceai până acum. Altfel spus, încearcă pe cât de mult poți să nu fii "available".

Așadar, dacă vrei să-ți fie bine mai târziu, ascultă sfatul nostru, fii puțin inabordabilă, plină de fericire și testează-i limitele!

În articolul

Cum să-l faci să te sune RAPID după prima întâlnire

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

PARTENERI

Catine.ro
Horoscopul zilei de 28 aprilie 2024. Leii au nevoie de o vacanță. Află ce se întâmplă cu zodia ta
observatornews.ro
Peştele care s-a ieftinit cu aproape 50% faţă de anul trecut. Cât costă un kilogram
a1.ro
La mulți ani de Florii! Cele mai frumoase mesaje și felicitări pentru sărbătoriți
HelloTaste.ro
7 rețete cu pește de Florii. Cele mai bune preparate pe care poți să le pui pe masă
Catine
Zodia nefericită a lunii mai 2024. Ea are cele mai multe probleme din cauza stresului
useit.ro
Boala „zombie” care a trecut de la animale la oameni. Deja ar fi făcut 2 victime
as.ro
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic “Pescobar”! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: „Nu-l bate nimeni!”
MediCOOL
Ce este stomatologia estetică. Cum poți îmbunătăți aspectul danturii
Spynews
Știrile Antena Stars. Oana Lis, încă un gest disperat pentru a face rost de bani. A scos la vânzare și crucea lui Viorel Lis. În ce stare este fostul primar
DeParinti
Cea mai bună tehnică de adormire a copilului. Cum poți să-i oferi un somn de calitate
MediCOOL
Efectele sedentarismului sunt mai grave decât ai crede. Ce se întâmplă când stai 8 ore pe scaun
HelloTaste
Gem de rubarbă. Rețeta unui gem cu gust dulce-acrișor
x