CulTOUR
CulTour 20221: Criss și Vlad aduc filme în premieră pentru un weekend relaxant

Publicat pe 26.11.2021 la 11:30. Actualizat pe 26.11.2021 la 18:20

Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman aduc filme în premieră pentru un weekend relaxant. Cei doi prezentatori carismatici vin cu variante pentru toate vârstele, astfel că toată familia se poate distra urmărind cele mai așteptate producții.

Criss și Vlad aduc filme în premieră pentru un weekend relaxant

Instagram/Vlad Gherman

“Dacă e vineri, e clar, ne facem împreună programul pentru weekend.”, începe Cristina Ciobănașu emisiunea CulTour de astăzi.

Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman prezintă în fiecare vineri la CulTour cele mai bune filme și piese de teatru care se pot viziona la cinema sau în diferite locații din țară sau din București. În ediția de astăzi, cei doi prezentatori carismatici vin cu recomandări atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici, dar și pentru iubitorii de teatru.

Cel mai așteptat film al anului este “House of Gucci” cu Lady Gaga și Mădălina Ghenea, dar și cu alți actori mari care au jucat în cele mai importante filme de-a lungul timpului.

Criss și Vlad aduc filme în premieră pentru un weekend relaxant

“House of Gucci” este unul dintre cele mai așteptate filme ale sezonului. Lady Gaga, un icon al industriei muzicale, dar și o actriță desăvârșită, o interpretează pe Patrizia Reggiani, care, potrivit filmului dar și istoriei familiei Gucci, a sacrificat totul pentru a fi parte din această familie.

Filmul este fascinant, iar hainele pe care le poartă actorii, fără cuvinte. De la mâncare și băutură până la cele mai mici detalii, “House of Gucci” își propune să fie unul dintre cele mai bune filme ale anului.

Povestea este inspirată din fapte reale, iar actorii sunt unii dintre cei mai iubiți: Lady Gaga, Adam Driver, Jared Leto, Al Pacino și Jeremy Irons.

Jeremy Irnos interpretează rolul lui Rodolfo Gucci, tatăl lui Maurizio. Fără un efort prea mare, intră în pielea personajului ca și cum ar fi persoana reală, în carne și oase.

“Dragilor, nu uitați că House of Gucci intră de astăzi în cinematografele din toată țara.”, spune Vlad Gherman.

“Am o surpriză pentru toți fanii Disney.”, continuă Cristina Ciobănașu.

“Encanto”, spune povestea unei familii care locuiește într-un orășel din munți numit Encanto. Familia Madrigal trăiește într-o casă vrăjită, într-un oraș care nu doarme niciodată. Magia orășelului Encanto i-a făcut pe toți copiii născuți acolo să aibă câte o putere magică, pe toți copii în afară de Mirabel.

Criss și Vlad prezintă cele mai noi producții care intră de astăzi în cinematografe

Cu toate acestea, când viața familiei și a orașului este pusă în pericol, Mirabel este una ființă care încearcă să găsească o soluție și să îi scape pe toți de la moarte.

Un film animat atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari, intră de astăzi în cinematografele din toată țara.

“Dacă v-a impresionat trailer-ul, luați-vă familia și mergeți să vedeți Encanto.”, spune Cristina Ciobănașu.

“Iar acum, pentru iubitorii de teatru, vreau neapărat să mai adaug o piesă în puzzle.”, continuă prezentarea Vlad Gherman.

“Adio, domnule Haffmann”, o piesă de teatru care poate fi urmărită la Teatru Național București. În regia lui Felix Alexa și scrisă de Jean-Philippe Daguerre, Adio, domnule Haffmann prezintă realități și ficțiune care încep în 1942 și se termină în zilele noastre.

Alexandru Potocean: “Este un text datat 2019, e un text destul de apreciat în Franța, fiind premiat.”

În articolul

CulTour 20221: Criss și Vlad aduc filme în premieră pentru un weekend relaxant

:
Share pe Facebook Share pe WhatsApp