Happy People
Can Yaman demonstrează cât de puternic este printr-un meci de skandenberg. Imaginea care a făcut furori pe rețelele de socializare

Publicat pe 05.11.2021 la 09:30. Actualizat pe 05.11.2021 la 09:31

Can Yaman este un adevărat împătimit al sporturilor, cum a demonstrat de multe ori prin fizicul lui de invidiat. De curând, celebrul actor și-a provocat un bun prieten la o partidă de skandenberg pentru a-și dovedi puterea.

Frumosul Can Yaman la evenimentul 'Volverte a ver', Spania 2019

Getty Images

Can Yaman este unul dintre cei mai sexy și apreciași actori care joacă în producțiile turcești. Acesta este preferatul fanelor, iar poveștile de dragoste pe care acesta le trăiește pe micul ecran sunt urmărite cu sufletul la gură de milioane de admiratoare.

Can Yaman, cunoscutul actor pentru rolul său din “Vis de iubire”, a devenit unul dintre cei mai iubiți actori din Turcia. Serial care a rulat și pe Happy Channel nu cu mult timp în urmă.

Frumos peste măsură, cu un fizic de invidiat și plin de carismă, Can a câștigat rapid inimile fanilor europeni. Acesta s-a născut la 8 noiembrie 1989, în Istanbul, Turcia. El a studiat dreptul la Departamentul de Drept al Universității Yeditepe din America și a absolvit în 2012.

Can Yaman este un celebru actor turc, care este adorat de milioane de femei din întreaga lume. Cu toate acestea puțini știu cine este femeia care i-a câștigat inima actorului. Can Yaman nu mai este cel mai sexy burlac oficial. Vestea că cel mai râvnit burlac al serialelor turcești a fost cucerit de o frumoasă blondă a făcut înconjurul lumii în presa internațională. Frumos peste măsură, cu un fizic de invidiat și plin de carismă, Can a câștigat rapid inimile fanilor europeni. Cu toate acestea actorul continuă să-și încânte fanele din întreaga lume prin tot felul de ipostaze sexy.

View this post on Instagram

A post shared by Can Yaman (@canyaman)

Can Yaman își demonstrează puterea fizică pe rețelele de socializare

Deși Can Yaman a arătat în repetate rânduri că este un iubit foarte grijuliu și atent, în prezența prietenilor lui este o adevărată forța a naturii. Prin intermediul unei postări de pe rețelele de socializare, frumosul actor și-a surprins fanii cu forța fizică dobândită prin intermediului sportului.

View this post on Instagram

A post shared by Can Yaman (@canyaman)

Can Yaman se afișează alături de prietenul lui bun, Mirko Manola, în timpul unui meci de scandenberg dintre ei. Actorul își testează puterea printr-o competiție prietenească. Atât Can, cât și prietenul bun al acestuia, doctorul Mirko, sunt într-o condiție fizică de invidiat, semn că meciul actorul și-a găsit un partener pe măsură.

View this post on Instagram

A post shared by Can Yaman (@canyaman)

O discuție amicală s-a transformat într-o demonstrație de putere pe rețelele de socializare. Fotografia lui Can a strâns mai bine de 448 de mii de aprecieri din fața fanilor în mai puțin de 24 de ore de la postare. Iubita actorului, Diletta Leotta a fost prima care a comentat la postarea lui Can. Aceasta și-a exprimat amuzamentul față de meciul prietenesc dintre Can și Mirko prin câteva emoticoane.

Citește și:
În articolul

Can Yaman demonstrează cât de puternic este printr-un meci de skandenberg. Imaginea care a făcut furori pe rețelele de socializare

:
Share pe Facebook Share pe WhatsApp