Happy People
Publicat pe 04.08.2024 la 15:30. Actualizat pe 04.08.2024 la 15:27
Prezentatoarea Adamari López a mărturisit că și-a dorit să se sinucidă după o ceartă cu fratele său, când se simțea deja copleșită de problemele de sănătate cu care se confrunta.
Adamari López spune că a avut o cădere care a făcut-o să se gândească la ce e mai rău.
Momentul în care Adamari López a fost pe punctul de a își pune capăt zilelor. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei TV
Adamari Lopez și Stephanie Himonidis 'Chiquibaby' și-au deschis sufletul în cel mai recent episod al podcastului lor. Prezentatoarele au dezvăluit au trecut prin momente foarte complicate, mai ales în ceea ce privește problemele emoționale.
Adamari a rememorat unul dintre evenimentele care i-a marcat viața pentru totdeauna: lupta împotriva cancerului. Din cauza unei situații pe care a trăit-o în perioada respectivă, ea a fost nevoită să ceară ajutorul unui psiholog.
Incidentul s-a petrecut în perioada în care Adamari avea cancer, iar fostul ei soț, Luis Fonsi, avea un spectacol. Ea a preferat să nu participe, deoarece nu se simțea pregătită, așa că a dăruit mai multe bilete familiei și prietenilor.
„Îmi amintesc că odată, tipul cu care eram căsătorită (n.r. Luis Fonsi) a avut un concert. Nu am putut merge pentru că nu eram refăcută. Nu mai aveam păr, iar ei mi-au dat bilete să le dau familiei și prietenilor mei. Așa că a fost stresant pentru că toată lumea cerea ca și cum aș fi avut controlul asupra biletelor de concert care nici măcar nu-mi aparțineau, ci aparțineau partenerului meu”, a zis Adamari.
Din cauza acestei situații, Adamari a avut o ceartă puternică cu fratele ei mai mare, Adalberto, ceea ce a declanșat o criză gravă de sănătate mintală: „La un moment dat - nu am mai spus asta niciodată - certându-mă cu fratele meu la telefon în legătură cu biletele, am simțit că îmi vine să lovesc ceva cu mașina ca să-l fac să regrete... . Dacă am deja greutatea propriilor mele probleme asupra mea, de ce ar veni cineva la mine să revendice ceva cu care nu am nicio legătură”.
Prezentatoarea a menționat că în acel moment s-a simțit foarte copleșită de tot ceea ce i se întâmpla: „A fost o prostie, dar eram copleșită de atât de multe lucruri și îmi amintesc clar; îmi doream doar să fac accident de mașină și să nu mai am atâtea probleme în acel moment”.
„Uităm că oamenii din jurul nostru au probleme. Îmi amintesc exact unde mă duceam. Eram singură, pentru că toată lumea era în Puerto Rico. Nu era vorba de a-mi pune capăt vieții. A fost ca și cum, nu știu, să fac un accident de mașină și să spun: „Asta e o problemă” și nu niște bilete la un concert care nici măcar nu sunt ale mele.”, a continuat ea, conform TVNotas.
În cele din urmă, Adamari López a menționat că a trebuit să ceară ajutorul unui profesionist pentru a-și putea înțelege emoțiile. Ea a mărturisit că terapia a ajutat-o, precum și faptul că a rămas concentrată asupra credinței sale.