Poza rară cu tatăl Cristinei Ciobănașu, actrița din serialul Adela. Cât de bine îi seamănă tânăra

Publicat pe 29.04.2022 la 18:16 Actualizat pe 29.04.2022 la 18:18

Cristina Ciobănașu a postat pe rețelele de socializare o imagine rară cu tatăl său. Prezența paternă din viața actriței a fost rar văzută de către public. Câ de mult îi seamănă domnul Ciobănașu îndrăgitei vedete.

Cristina Ciobănașu este extrem de apropiată de familia sa, dar din nefericire se văd foarte rara toți, din pricina faptului că atât actrița cât și fratele ei sunt mutați la București, aici unde și-au clădit o carieră. În plus, mama lor lucrează în străinătate de foarte mult timp.

Deși este discretă atunci când vine vorba de familie, Cristina a mai adus, de câteva ori, în discuție relația dintre ea și părinții ei punând accent pe faptul că trăiește clipe minunate atunci când sunt împreună, mai ales în locul ei natal.

Aceasta a postat de curând o fotografie alături de cel care i-a dat viață. Se pare că dorul de tatăl său este din ce în ce mai mare, la fel și de mama sa, Cristina nemaivăzând-o pe aceasta de luni bune. Săptămâna aceasta, însă, alături de fratele său a plecat către părinți. Cei doi frați au petrecut clipe minunate împreună și, după cum a spus vedeta, a urmărit împreună cu tatăl său serialul Adela, care s-a văzut pe Antena 1 de la 20:30, joi.

Cum arată tatăl Cristinei Ciobănașu și cât de bine îi seamănă actrița

Acum toată lumea știe de unde are actrița ochii albaștri! Tatăl său este o prezență extrem de discretă, care a fost rar văzută de către public. Cristina Ciobănașu seamănă extrem de mult cu tatăl ei, de la care a împrumutat trăsăturile și ochii albaștri ca un ocean.

“În seara asta o să urmăresc #adela împreună cu tata. Voi alături de cine veți viziona episoadele din seara asta? @adela_paginaoficiala de la 20:30”, a scris actrița pe pagina sa de Facebook, după ce în luna martie a reușit să o recupereze.

Cristina Ciobănașu s-a născut în comuna Vorona din județul Botoșani. Primii ani din viață și i-a petrecut în satul natal, Vorona Mare alături de fratele său mai mic, Tudor și bunica din partea tatălui, alături de care locuia într-o casă cu o singură cameră, fără baie sau bucătărie.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Cea din urmă a introdus-o în lumea artistică, învățând-o, încă de la o vârstă fragedă, secretele mai multor instrumente muzicale (vioară, nai, fluier, caval și ocarină). Tot de la bunica sa a învățat și tainele muzicii populare. A participat la diferite festivaluri și a făcut parte din ansamblul de muzică populară al comunei natale.

Cunoscută și sub pseudonimul de Criss, este de asemenea membră fondatoare a formației dance pop-rock Lala Band și a trupei ONE.

Criss a dovedit de-a lungul anilor că destinul a făcut cea mai bună alegere, ea fiind un exemplu pentru oamenii de pretutindeni: talentată, ambițioasă și muncitoare. Și-a urmărit cu îndârjire visul și a luptat să fie mereu pe măsura așteptărilor, iar ei i-a ieșit mai sus decât oricine își imagina.

În articolul Poza rară cu tatăl Cristinei Ciobănașu, actrița din serialul Adela. Cât de bine îi seamănă acesta:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Horoscopul zilei de 13 mai 2025. Racii primesc o veste bună. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Catine.ro
Horoscopul zilei de 13 mai 2025. Racii primesc o veste bună. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Dezastrul anunţat dacă România va vota îndepărtarea de UE. 62% din patroni vorbesc despre concedieri
observatornews.ro
Dezastrul anunţat dacă România va vota îndepărtarea de UE. 62% din patroni vorbesc despre concedieri
Dana Roba s-a afișat pentru prima dată alături de iubitul ei, iar internauții au pus-o la zid: „Dragostea nu are culoare!”
a1.ro
Dana Roba s-a afișat pentru prima dată alături de iubitul ei, iar internauții au pus-o la zid: „Dragostea nu are culoare!”
Chec din albușuri cu zmeură și vanilie. Un contrast de arome și culori
HelloTaste.ro
Chec din albușuri cu zmeură și vanilie. Un contrast de arome și culori
Horoscopul săptămânii 12 mai – 18 mai 2025. Descoperă ce îți rezervă astrele
Catine
Horoscopul săptămânii 12 mai – 18 mai 2025. Descoperă ce îți rezervă astrele
Jocuri PlayStation Plus din mai 2025. Ce titluri vor fi disponibile
useit.ro
Jocuri PlayStation Plus din mai 2025. Ce titluri vor fi disponibile
„Ce-aveţi cu mine?” Milionarul român cu 3 pensii s-a revoltat şi a spus cât primeşte lunar de la stat!
as.ro
„Ce-aveţi cu mine?” Milionarul român cu 3 pensii s-a revoltat şi a spus cât primeşte lunar de la stat!
Ce este lupusul. Care sunt simptomele acestei boli autoimune
MediCOOL
Ce este lupusul. Care sunt simptomele acestei boli autoimune
Şoc meteo în România! Cea mai rece dimineață de mai din ultimii 50 de ani! Termometrele au arătat până la -8 grade
Spynews
Şoc meteo în România! Cea mai rece dimineață de mai din ultimii 50 de ani! Termometrele au arătat până la -8 grade
6 trăsături pe care bebelușii le moștenesc de la tata
DeParinti
6 trăsături pe care bebelușii le moștenesc de la tata
Ce investigații se fac pe durata sarcinii. Recomandările medicilor pentru fiecare trimestru
MediCOOL
Ce investigații se fac pe durata sarcinii. Recomandările medicilor pentru fiecare trimestru
Compot de rubarbă cu căpșuni. Un adevărat deliciu de primăvară
HelloTaste
Compot de rubarbă cu căpșuni. Un adevărat deliciu de primăvară
close
x