iSerial
Publicat pe 15.08.2022 la 12:59. Actualizat pe 15.08.2022 la 13:36
Can Yaman i-a cucerit pe fanii din Ungaria. Celebrul actor nu a pierdut șansa de a se lăsa filmat alături de cei care îl îndrăgesc. Cum a apărut în mediul online.
Can Yaman se numără printre cei mai îndrăgiți actori din Turcia la momentul actual. A reușit de-a lungul timpului să-și construiască o adevărată armată de fani și de atunci a continuat pe același drum, fără să-și schimbe câtuși de puțin felul simplu de a fi pe care l-a arătat de la primele seriale în care a jucat.
Can Yaman i-a cucerit pe fanii din Ungaria
După mai multe seriale care i-au adus succesul internațional, Can Yaman a reușit să-și construiască o carieră aparte și în afara Turciei. În ultimul an, celebrul actor s-a aflat în Italia pentru a-și continua proiectele profesionale, iar acum succesul său se poate vedea cu ochiul liber și în mediul online. A fost “Erkenci Kuş”, producția care l-a adus pe actor în fața fanilor din lumea întreagă. În prezent, Can Yaman i-a cucerit și pe fanii din Ungaria, acolo unde s-a lăsat fotografiat alături de o întreagă armată.
Urmărește "Vis de iubire", de luni până vineri de la 23:00, doar la Happy Channel
“Viola come il mare”, serialul pentru care Can Yaman și-a mutat reședința în Italia, urmează să apară pe micile ecrane în data de 14 septembrie 2022. Actorul va intra în pielea lui “Francesco Demir”, un polițist pe jumătate turc, pe jumătate italian ce se îndrăgosește de o frumoasă femeie. După ce Can Yaman le-a arătat tuturor cum a fost primit de fanii din Ungaria, internauții nu au rămas indiferenți.
Cu peste 9 milioane de fani pe contul personal de Instagram, Can Yaman nu mai are nevoie de nicio prezentare. Cu toate că o bună perioadă de timp a ținut prima pagină a ziarelor datorită relației cu frumoasa jurnalistă Diletta Leotta, acum actorul pare că se concentrează asupra planurilor profesionale, asta pentru că nu a oferit nicio declarație oficială legată de o nouă poveste de iubire.
Legătura cu Francesca Chillemi, colega sa de platou în cadrul serialului “Viola come il mare” a fost imeditat negată, atât de actriță cât și de Can Yaman.
Can Yaman a postat pe internet primele imagini din serialul “Viola come il mare”
Can Yaman a postat pe internet primele imagini din serialul “Viola come il mare”, iar fanii nu au așteptat și au reacționat imediat. După ce producția a fost amânată o lungă perioadă de timp, actorul s-a arătat bucuros să le transmită tuturor data în care va putea fi urmărit din nou pe micile ecrane într-un personaj cu totul diferit față de ceea ce a interpretat până acum.
Mii de comentarii și aprecieri au fost lăsate pe pagina vedetei, iar cei mai mulți dintre internauți au declarat că actorul formează un cuplu deosebit alături de frumoasa actriță Francesca Chillemi.
“Toată lumea te iubește”, “Totul este pentru tine, meriți. Ești rar, unic și special”, “Toată planeta te iubește”, au fost doar câteva dintre comentariile lăsate de fani. Până în prezent, Can Yaman nu a vorbit foarte mult despre viața sa personală. Cu toate acestea, actorul a publicat o carte în care și-a dezvăluit toate secretele. Printre acestea, se numără și povestea alături de Diletta Leotta, dar și clipele din copilărie, atunci când a crescut alături de mama și bunica sa.