Anghinarea - o floare comestibila
Publicat pe 11.05.2011 la 13:23 Actualizat pe 11.05.2011 la 13:25
O floare comestibila, cu un gust foarte placut redefineste retetele clasice. Mai mult, in intreaga lume i se dedica festivaluri.
Insula greceasca Tinos, scaldata de apele Marii Egee. Prea putin cunoscuta de turistii europeni si totusi atat de minunata... Sute de kilometri de drumuri romane si bizantine ce leaga astazi satele pitoresti din miezul insulei, o panorama ametitoare asupra Marii Egee, privind catre Mykonos de sub un umbrar dintr-unul din satele insulei, Arnados, Dio Horia sau Triandaros.
Peste 1.000 de casute pentru porumbei, case in adevaratul sens al cuvantului, cu un etaj sau doua, construite nu doar din lemn, ci si din piatra sau marmura, impodobite cu forme geometrice si stilizari ale astrului zilei (multe dintre ele dateaza cu secole in urma, atunci cand venetienii ajunsi aici au inceput sa creasca porumbei pentru a-i transforma apoi in delicatese pe masura ofertei nobililor).
Dar poate cea mai mare tentatie a Insulei Tinos o veti descoperi in Komi, satul care gazduieste an de an in luna mai Festivalul anghinarei. Si nu intamplator, pentru ca doar aici, in Arhipelagul Cicladelor, se gasesc cele mai delicioase anghinare din intreaga lume. Aproape 10.000 de inflorescente se strang pentru marea petrecere, iar dupa ce sunt curatate si gatite in zeci de feluri sunt oferite turistilor, o mostra de ospitalitate greceasca.
Marinate, prajite pe gratar, umplute (se prepara o umplutura de carne tocata si branza, iar apoi anghinarele se scufunda intr-un sos din smantana si nucsoara), gatite impreuna cu fasole, mazare, creveti, iaurt, peste sau carne de miel, adaugate in salate, pilafuri sau intre foi de placinta. De multe ori se servesc pur si simplu alaturi de sosuri sau se decoreaza platourile pentru mesele festive.
Cea mai intalnita reteta este insa cea de omleta cu anghinare, una foarte simpla, dar surprinzatoare datorita prospetimii sucului de lamaie si fragezimii anghinarei. Asta daca este depasita cu succes partea cea mai cumplicata: curatarea. Mai intai se taie in jumatate, transversal, anghinarea. Se vor observa trei straturi: unul verde (frunzele groase ale inflorescentei, foarte amare care pot fi taiate usor la varf cu o foarfeca sau se indeparteaza), altul galben (cel mai gustos) si cel din mijloc violet.
Se indeparteaza cu o lingura partea violeta si se vor obtine ceea ce bucatarii numesc „inimi de anghinare". Se freaca fiecare cu lamaie si se tin in apa rece pentru a preveni oxidarea. Se fierb in apa cu suc de lamaie pana cand se inmoaie, capatand consistenta unui cartof fiert. Cat despre gust, ar putea fi asemanat cu cel al sparanghelului sau chiar al telinei, iar daca este coapta pe gratar capata o nuanta dulceaga. Se mai adauga ouale batute peste anghinarea fiarta si taiata cubulete, presarandu-se si cateva fire de ierburi aromatice mediteraneene.
Italienii au descoperit si o alta intrebuintare a anghinarei, fiind unul din cele 13 plante care intra in compoztia unui lichior aperitiv - Cynar. O intensa culoare maronie si un gust usor amar ce poate fi atenuat prin adaugarea sucului de portocala sau de lamaie.
Citeste si Jurnalul National!
Foto: lebonnefleur.com
