Nu-ți mai bate capul! Acesta este SOSUL pe care-l poți prepara la orice tip de mâncare și vei primi doar cuvinte de laudă!

Publicat pe 14.10.2015 la 21:11 Actualizat pe 14.10.2015 la 21:18

Între sosurile făcute în casă şi cele cumpărate din comerţ este o diferenţă de la cer la pământ! Trecând peste faptul că multe dintre ele nici măcar nu se apropie de gustul pe care ar trebui să-l aibă, mai sunt şi pline de E-uri şi conservanţi

hepta

Între sosurile făcute în casă şi cele cumpărate din comerţ este o diferenţă de la cer la pământ! Trecând peste faptul că multe dintre ele nici măcar nu se apropie de gustul pe care ar trebui să-l aibă, mai sunt şi pline de E-uri şi conservanţi.

Totuşi, cum ştim care este gustul original al sosului, mai ales dacă nu e românesc şi nici n-am avut ocazia să-l gustăm la mama lui acasă? Nimic mai simplu. Trebuie să apelăm la ajutorul unui bucătar profesionist. Aşa vom afla că, în cazul sosului peste, de exemplu, ingredientele se adaugă într-o ordine precisă, astfel încât gustul fiecăruia dintre ele să fie intensificat.

Are cele mai simple ingrediente. Şase la număr. Atenţie însă. Există o ordine în care se amestecă.

Descoperă rețeta pe observator.tv

În articolul Nu-ți mai bate capul! Acesta este SOSUL pe care-l poți prepara la orice tip de mâncare și vei primi doar cuvinte de laudă!:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Afacerea cu care un tânăr de 19 ani a dat lovitura. Câştigă 100.000 dolari pe lună: "Oricine poate face asta"
observatornews.ro
Afacerea cu care un tânăr de 19 ani a dat lovitura. Câştigă 100.000 dolari pe lună: "Oricine poate face asta"
Andreea Popescu, înțepături pentru fostul milionar, plecat cu copiii și iubita în vacanță: „Mă conformez”
a1.ro
Andreea Popescu, înțepături pentru fostul milionar, plecat cu copiii și iubita în vacanță: „Mă conformez”
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
HelloTaste.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
useit.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Marele regret al lui Ion Ţiriac, dezvăluit la 87 de ani: „Inadmisibil! Unul dintre cele mai mari eşecuri”
as.ro
Marele regret al lui Ion Ţiriac, dezvăluit la 87 de ani: „Inadmisibil! Unul dintre cele mai mari eşecuri”
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
MediCOOL
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Pază, controale și pedepse mai dure în școli. Aproape 40% dintre elevi nu se simt protejați
Spynews
Pază, controale și pedepse mai dure în școli. Aproape 40% dintre elevi nu se simt protejați
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
DeParinti
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele
MediCOOL
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele
Prăjitură „invizibilă” cu mere - un desert franțuzesc delicios, fin și foarte cremos
HelloTaste
Prăjitură „invizibilă” cu mere - un desert franțuzesc delicios, fin și foarte cremos
close
x