Constantin Dinulescu spune că a avut o copilărie obișnuită, cu cele două surori alături dar și părinții care l-au susținut întotdeauna. Pe lângă jocurile vremurile, marele actor avea acces și la o mulțime de cărți pe care, înainte de a învăța să le citească, le asculta. Atunci când sora sa Lala organiza diverse scenete de teatru, toată lumea era implicată.

“Am avut o copilărie obișnuită. Mediul în care trăiam, tata era profesor de limba română, mama învățătoare, până s-a născut primul copil, eu sunt al treilea. Am avut toate slăbiciunile copilăriei. Am bătut mingea pe maidan în Călărași. La 4 ani am intrat în Dunăre, spre disperarea tatălui meu care era fecior de țăran din Bărăgan și avea o spaimă cumplită de apă.”, spune Constantin Dinulescu.

Constantin Dinulescu își amintește că tatăl său și-a înfrunt teama de apă cu ajutorul unui prieten de-al său, profesor de geografie al tânărului de atunci.

“Avea o grijă deosebită. Un coleg de-al lui, profesorul nostru de geografie era pasionat înotător. Avea încredere în domnul profesor Gică Vasilescu. Un bărbat înalt, prezentabil, excelent profesor.”, își aduce aminte cu nostalgie marele actor. Tatăl lui, un pasionat om de arte, și-a ales vioara ca instrument de exercițiu și exersa ori de câte ori simțea nevoia. Astfel, și copilul Constantin Dinulescu a încercat această disciplină până să își dea seama că joaca pe maidan este mult mai convenabilă.

Constantin Dinulescu, într-un interviu de poveste la CulTour 2022

Crescut în provincie, Constantin Dinulescu își aduce aminte că în copilărie nu avea alte ocupații cu care să își umple timpul, așa că lectura era un refugiu perfect.

“Cum în provincie nu aveai prea multe alternative să-și umpli timpul gol, am început să citesc. Este amuzant că primele contacte cu literatura dramatică nu le-am avut prin citit că nu știam să citesc, asistam la repetiții. Tata era un mare iubitor de teatru, organiza cu elevii serbări, spectacole.”, își aduce aminte marele actor.

Despre poveștile lui Caragiale, maestrul Constantin Dinulescu are doar povești fără sfârșit, asta pentru că tatăl său, profesor de română fiind, organiza cu elevii festivități la care trebuiau să-și recite rolurile alese, fiecare în stilul său propriu.

“Așa am auzit scrisoarea pierdută. Am mai asistat și la alte repetiții din Caragiale. Tata repeta în sala de festivități a liceului cu elevii. După ce am învățat să buchisesc puțin, tata fiind profesor de limba română, avea în custodie biblioteca liceului. Era Colegiul Știrbei Vodă din Călărași.”, spune Constantin Dinulescu. Dacă în copilăria marelui actor, mama era cea care îi mai bătea pe copii cu câte o nuia, tatăl în schimb era discret și sincer.