Cum s-a pregătit Jenna Coleman pentru rolul din “Victoria”, serialul de la Happy Channel

Publicat pe 02.11.2018 la 13:29 Actualizat pe 05.11.2018 la 17:05

“Victoria”, serialul britanic inspirat din viața Reginei Victoria a Marii Britanii, poate fi urmărit de vineri până duminică, de la ora 20.00, la Happy Channel. Jenna Coleman, protagonista producției, mărturisește că a făcut pregătiri temeinice pentru a da viață celebrului personaj.

În vârstă de 32 de ani, actrița va putea fi urmărită la Happy Channel, în rolul Reginei Victoria, de vineri până duminică, de la ora 20.00. Jenna Coleman mărturisește că a făcut o documentare amănunțită pentru a intra în pielea cunoscutului monarh din istoria Marii Britanii. De mare ajutor i-au fost jurnalele Reginei, pe care le-a putut găsi online, și din care s-a inspirat pentru a interpreta cât mai bine rolul său din serialul câștigător a numeroase premii, printre care și “serialul britanic al anului 2017”. Tânăra a găsit în jurnale informații detaliate, prin care Regina își reda principalele activități ale zilei și nu numai, care au ajutat-o să se apropie mai mult de personajul său.

Happy Channel difuzează primele două sezoane ale producției britanice, telespectatorii putând urmări episoadele, de vineri până duminică, în intervalul 20.00-22.00. Serialul “Victoria” spune povestea uneia dintre cele mai puternice femei din istoria Marii Britanii, concentrându-se pe primii ani ai domniei Reginei Victoria.

“Știu că sunt tânără, dar îmi cunosc datoria. Sunt pregătită pentru marea responsabilitate, care mă așteaptă”, mărturisește Victoria, interpretată de actrița Jenna Coleman. “Datoria mea este să-mi servesc țara”, spune ea, care a moștenit tronul la vârsta de 18 ani. Serialul se va concentra și asupra relației de iubire dintre Regina Victoria cu Prințul Albert (Tom Hughes).

În articolul Cum s-a pregătit Jenna Coleman pentru rolul din “Victoria”, serialul de la Happy Channel:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Satul în care o casă de 80mp cu 3 camere se dă cu 8.000 de euro
observatornews.ro
Satul în care o casă de 80mp cu 3 camere se dă cu 8.000 de euro
Ce gest a făcut Mirela Vaida față de Valerie Lungu la Asia Express, în fața Irinei Fodor: „Eu așa ceva nu am mai trăit”
a1.ro
Ce gest a făcut Mirela Vaida față de Valerie Lungu la Asia Express, în fața Irinei Fodor: „Eu așa ceva nu am mai trăit”
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
HelloTaste.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Bateria care se încarcă în doar câteva minute. Cum funcționează inovația care poate schimba smartphone-urile
useit.ro
Bateria care se încarcă în doar câteva minute. Cum funcționează inovația care poate schimba smartphone-urile
De unde primeşte Ion Ţiriac anual până la 40 de milioane de euro: „Îi merge foarte bine”
as.ro
De unde primeşte Ion Ţiriac anual până la 40 de milioane de euro: „Îi merge foarte bine”
Semnele excesului de proteine. Ce indică o cantitate prea mare a acestor macronutrienți
MediCOOL
Semnele excesului de proteine. Ce indică o cantitate prea mare a acestor macronutrienți
Medicii au intervenit la Mireasa - Capriciile Iubirii! Ce s-a întâmplat cu Anne-Mary: ”A început să tremure”
Spynews
Medicii au intervenit la Mireasa - Capriciile Iubirii! Ce s-a întâmplat cu Anne-Mary: ”A început să tremure”
Rețete de mâncăruri rapide și sănătoase pentru zile aglomerate
DeParinti
Rețete de mâncăruri rapide și sănătoase pentru zile aglomerate
Beneficiile grădinăritului asupra sănătății mintale. Timpul petrecut în natură îți poate oferi o stare de bine
MediCOOL
Beneficiile grădinăritului asupra sănătății mintale. Timpul petrecut în natură îți poate oferi o stare de bine
Prăjitură „invizibilă” cu mere - un desert franțuzesc delicios, fin și foarte cremos
HelloTaste
Prăjitură „invizibilă” cu mere - un desert franțuzesc delicios, fin și foarte cremos
close
x