VINERI, 16 NOIEMBRIE 2018

Final de ”Victoria”, în familia regală, la masa de Crăciun

De Crăciun familiile se reunesc. Este o perioadă dedicată păcii și gândurilor bune”, aceasta este atmosfera în care vor fi surprinși protagoniștii și apropiații lor în finalul celei de-a doua părți.

Serialul britanic “Victoria” ajunge duminică la finalul celui de-al doilea sezon. Happy Channel difuzează, în premieră, ultimele episoade din această parte, care pot fi urmărite de telespectatori sâmbătă și duminică, de la ora 20.00.

La începutul lunii noiembrie, Happy Channel a adus în fața publicului filmul “Victoria” - câștigător a numeroase premii, printre care și “serialul britanic al anului 2017”, iar duminică (18 noiembrie) va difuza sfârșitul celui de-al doilea sezon al producției. Ultimul episod invită telespectatorii să intre în spiritul sărbătorilor de iarnă.

“Victoria” îi are în rol principal pe actorii Jenna Coleman și Tom Hughes, și se concentrează pe primii ani ai domniei Reginei Victoria a Marii Britanii, inspirându-se din jurnalele Reginei pentru a realiza un portret al transformării ei într-un monarh respectat.

Și, dacă tot vorbim despre Crăciun, ei bine începând din 29 noiembrie, la Happy Channel începe maratonul filmelor de Crăciun, aducând în premieră producții de sezon pentru telespectatori, care vor putea fi urmărite de luni până vineri, de la ora 18:00 la 20:00, cu reluare la 23:30.

COMENTARII

Cum se traduce numele protagonistului din ”Legea familiei”? Iată ce înseamnă ”Bulut”

acum 4 ore

Pe Aras Bulut îl puteți urmări în fiecare miercuri și joi, de la ora 20.00, în ”Legea familiei”, serialul numărul 1 al Turciei, difuzat în ROmânia, în eclusivitte, de postul Happy Channel.

Cine e copila aceasta cu bucle? O recunoașteți? O vedeți la Happy Channel

acum 5 ore

Îmbrăcată ca un fulg de nea la o serbare școlară. Cine să fie, oare, copila cu bucle din imaginea de mai sus? O recunoașteți? Vă dăm un indiciu: o puteți vedea la Happy Channel, de luni până vineri! Ei, ați ghicit? Răspunsul, mai jos, în articol. * * *...

Iată cum arăta copila din serialul ”ELIF” la doar câțiva anișori. Zici că era o păpușă

acum 1 zile

Serialul turcesc ”Elif” se difuzează de luni până vineri, la Happy Channel, de la ora 13.30, câte două episoade.

”Pasărea Spin”, de marți, până vineri, la Happy Channel

acum 2 zile

"Pasărea spin”, miniseria câștigătoare a 4 Globuri de Aur și a 6 premii Emmy, se poate vedea la Happy Channel. De marți, 19 febuarie, și până vineri, 22 februarie, de la ora 15.30, la Happy aveți o emoționantă poveste a unei iubiri interzise.

Aras Bulut din ”Legea familiei” a fost desemnat „Cel mai bun actor al anului 2018”

acum 2 zile

Pe Aras Bulut îl puteți urmări în serialul ”Legea Familiei”, difuzat în exclusivitate în România de postul Happy Channel, în zilele de miercuri și joi, de la ora 20.00.

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

Top stiri
CulTOUR
iSerial - O grămadă de caramele
Citește mai departe »
Don Apetit & Co
Citește mai mult... »