CulTour 2021: Nuami Dinescu, detalii neștiute din copilăria sa. Ce se ascunde în trecutul celebrei actrițe

Publicat pe 01.07.2021 la 16:45 Actualizat pe 01.07.2021 la 17:27

Una dintre cele mai carismatice actrițe s-a alăturat la CulTour în emisunea de astăzi. Nuami Dinescu a jucat și în Adela, iar astăzi este pregătită să ne vorbească despre copilăria sa.

Nuami Dinescu

Happy

Actrița povestește că a trăit o copilărie extrem de frumoasă, alături de familia sa, iar cele mai frumoase amintiri sunt legate de zilele de Crăciun: "Mama muncea foarte mult să facă cozonaci, iar Moșul venea cu bradul făcut, iar pe vreme aia noi nu aveam instalații, aveam lumânări care se prindeau cu clipsuri, bombonele din alea de pom răsucite, mere, nuci și beteală de hârtie. Dar venea Moș Crăciun cu el (n.r bradul) și l-am văzut o dată când deschidea poarta și trăgea de sacul ăla și avea pomul în mână", povestește Nuami Dinescu.

"Eu am avut o copilărie frumaosă pentru că am avut niște părinți care din clipa în care am venit noi pe lume nu a mai existat nimic în afară de noi"

Nuami Dinescu a fost Florica în serialul Adela. Ce a spus actrița când a primit rolul

Nuami Dinescu a fost Florica, vecina familiei Adelei şi mătuşa Laurei. Aceasta știe tot ce mişcă în mahala şi este genul de om care simte că explodează dacă e un secret pe care ea nu îl ştie.

Actrița își dorea foarte mult să lucreze din nou cu producătoarea Ruxandra Ion, iar acest lucru s-a și îndeplinit atunci când a primit rolul.

„Eu îmi doream de foarte mult timp să lucrez cu Ruxandra Ion, am mai lucrat, dar în alte proiecte. E tot ce mi-am dorit eu acum şi am primit rolul ca pe un cadou de ziua mea, pe care mi-am petrecut-o astfel pe platoul de filmare. Provocare mi se pare că e foarte uzitat, îl voi schimba, nu e provocare – e o bucurie pe care ai stat cuminte, ai aşteptat-o şi a venit. E o gaşcă mai mult decât frumoasă, cu Anca (Sigartău) mă ştiu de când ea era în facultate şi eu nu, şi mă tot întreba dacă nu mai vin să dau examen. Sunt nişte lucruri frumoase care se leagă aici, e mai mult decât o bucurie, e ceva ce aştepti demult şi dacă nu laşi să se strecoare îndoiala că nu se mai întâmplă, iată că se întâmplă!’, a declarat Nuami Dinescu atunci când a aflat că va juca într-o producție marca Ruxandra Ion.

În articolul CulTour 2021: Nuami Dinescu, detalii neștiute din copilăria sa. Ce se ascunde în trecutul celebrei actrițe:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Reacţia unui celebru youtuber american după ce a mâncat într-unul dintre cele mai sărace cartiere din România
observatornews.ro
Reacţia unui celebru youtuber american după ce a mâncat într-unul dintre cele mai sărace cartiere din România
Gabriella Barbu, planuri mari după Insula Iubirii. Ce decizie a luat ispita în privința unei locuințe în București
a1.ro
Gabriella Barbu, planuri mari după Insula Iubirii. Ce decizie a luat ispita în privința unei locuințe în București
Brownie cu ciocolată și cremă de dovleac. Un desert de toamnă savuros și spectaculos
HelloTaste.ro
Brownie cu ciocolată și cremă de dovleac. Un desert de toamnă savuros și spectaculos
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Jocuri PlayStation Plus din noiembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
useit.ro
Jocuri PlayStation Plus din noiembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Campioana cu o avere de 14 milioane de dolari se iubește cu un bărbat mult mai tânăr: „Oamenii știu acum…”
as.ro
Campioana cu o avere de 14 milioane de dolari se iubește cu un bărbat mult mai tânăr: „Oamenii știu acum…”
Tulburarea de stres posttraumatic: cauze, simptome și metode de tratament
MediCOOL
Tulburarea de stres posttraumatic: cauze, simptome și metode de tratament
Paula Chirilă s-a căsătorit cu Dan Giuvelic, după trei ani de relație! Vedeta a făcut declarații exclusive despre cununia civilă
Spynews
Paula Chirilă s-a căsătorit cu Dan Giuvelic, după trei ani de relație! Vedeta a făcut declarații exclusive despre cununia civilă
De ce copiii au nevoie de timp singuri – ce beneficii are independența timpurie
DeParinti
De ce copiii au nevoie de timp singuri – ce beneficii are independența timpurie
Efectele consumului zilnic de floricele de porumb asupra colesterolului. Cât de benefic este acest preparat simplu
MediCOOL
Efectele consumului zilnic de floricele de porumb asupra colesterolului. Cât de benefic este acest preparat simplu
Mămăligă pe pături – 4 variante tradiționale după Radu Anton Roman
HelloTaste
Mămăligă pe pături – 4 variante tradiționale după Radu Anton Roman
close
x