Din 4 martie, „Alegerea”, un nou serial turcesc vine la Happy Channel

Publicat pe 01.03.2021 la 10:36 Actualizat pe 01.03.2021 la 14:24

Un nou serial turcesc, „Alegerea” urmează să aducă momente încărcate de suspans, dar și pline de emoție.  Producția va fi difuzată, din 4 martie, de la ora 20:00, la Happy Channel!

TV Happy

Banii reprezintă testul suprem. Existența sau absența banilor vor pune la încercare legăturile de iubire și de prietenie din acest serial turcesc de excepție.

În perioada 4-11 martie, serialul "Alegerea" va va fi difuzat joi, vineri și sâmbătă, numai la Happy Channel. Dupa data de 11 martie, telespectatorii se vor putea bucura de producția turcească în fiecare joi și vineri, de la ora 20:00.

Povestea noului serial turcesc „Alegerea”

Viața lui Irfan (Halit Ergenç), un profesor de economie, care predă la o Universitate de stat, se dă complet peste cap în momentul când este concediat pe nedrept. Drama se dublează în momentul în care fiul său, Deniz, în vârstă de doar 7 ani, se îmbolnăvește.

Disperat, el cere ajutorul tuturor cunoscuților, dar ușile îi sunt închise în nas, rând pe rând. El apelează la Egemen (Ozan Güven), prietenul din copilărie al lui și al soției sale (Nur Fettahoğlu).

Cu toții ajung să se regăsească într-o aventură întunecată, pe care nici că și-ar fi putut-o imagina vreodată.

İlay (Birce Akalay), cea care a fost cândva dragostea vieții sale și de care s-a despărțit când erau pe cale să se căsătorească, este acum amanta lui Süleyman (Mesut Akusta). Întâlnirea neașteptată cu aceasta îl va duce pe protagonist la numeroase provocări.

De asemenea, el o va întâlni și pe Ayșe (Aslı Enver), o tânăra idealistă care ar putea deveni salvatoarea sa.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Personajele principale

IRFAN

Profesor de economie, tată iubitor. Un idealist, inteligent, sensibil, conștiincios, carismatic și modest.

„Am fost înfrânt o dată și am făcut o promisiune. Lumea este un loc mizerabil, nemilos și lipsit de valoare, iar eu voi ieși învingător.”

EGEMEN

Cel mai bun prieten al lui İrfan, dar care ascunde un mare secret.

Un om pentru toate anotimpurile: isteț, fermecător, singuratic și oportunist.

„Te-ai gândit vreodată de ce oamenii săraci sunt cu adevărat săraci? Pentru că sunt inculti și au familii sărace. Sunt înconjurați de săraci. Le lipsesc viziuni și obiective. Nu știu să își investească timpul sau banii și nu își asumă niciun risc. Toate acestea sunt minciuni. Lasă-mă să-țispun adevărul. Sunt săraci pentru că nu știu să fure! ”

ILAY

Amanta lui Süleyman, fosta iubită a lui İrfan.

Atractivă, sofisticat și foarte frumoasă

EDA

Soția lui İrfan, fosta iubită a lui Egemen.

Pasionată, harnică, pragmatic, o mamă bună, o bună prietenă, dar și un dușman periculos.

„Nu cred în destin, dacă aș fi acceptat lucrurile care mi s-au întâmplat, nu aș avea niciun fiu, nicio căsătorie fericită.”

SÜLEYMAN

Un om de afaceri mafiot, fost cămătar, un familist.

Îndrăgostit nebunește de İlay.

Incult, ambițios, deștept, nemilos, obsesiv îndrăgostit.

AYȘE

Asistenta lui Süleyman, un polițist sub acoperire.

Simpatică, onestă, înțeleaptă, sensibilă, sinceră.

„Nu am trăit niciodată această viață pentru mine. Singurul meu scop este să îi arăt surorii mele că este posibil să câștigi bani prin sudoarea frunții tale. Ca să nu ajungă ca tatăl și fratele meu.”

Citește și: Top 5 cele mai bune seriale turcești Cansu Dere, fără pic de machiaj! La 40 de ani arată ca o adolescentă

În articolul Din 4 martie, „Alegerea”, un nou serial turcesc vine la Happy Channel:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Horoscopul zilei de 24 ianuarie 2026. Scorpionii sunt mai liniștiți. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Catine.ro
Horoscopul zilei de 24 ianuarie 2026. Scorpionii sunt mai liniștiți. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Oferă salarii de 2.200 euro, cazare și mese gratuite, dar nu găsește angajați: "Unii aplică apoi dispar"
observatornews.ro
Oferă salarii de 2.200 euro, cazare și mese gratuite, dar nu găsește angajați: "Unii aplică apoi dispar"
Oana Matache, de nerecunoscut dupa ce a apelat la o schimbare de look drastica. Cum a apărut pe rețelele de socializare
a1.ro
Oana Matache, de nerecunoscut dupa ce a apelat la o schimbare de look drastica. Cum a apărut pe rețelele de socializare
Supă de cartofi cu bacon și morcovi. O rețetă ideală pentru un prânz savuros
HelloTaste.ro
Supă de cartofi cu bacon și morcovi. O rețetă ideală pentru un prânz savuros
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume
useit.ro
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume
Cum a ajuns celebră văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu după ce a făcut o avere de un milion de euro
as.ro
Cum a ajuns celebră văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu după ce a făcut o avere de un milion de euro
De ce e atât de importantă ora la care iei micul dejun. Ce impact poate avea asupra sănătății
MediCOOL
De ce e atât de importantă ora la care iei micul dejun. Ce impact poate avea asupra sănătății
Asemănarea dintre cele două crime care au zguduit România. Ce i-a făcut pe criminali să recurgă la un astfel de gest
Spynews
Asemănarea dintre cele două crime care au zguduit România. Ce i-a făcut pe criminali să recurgă la un astfel de gest
9 tipuri eficiente de terapie pentru adolescenți
DeParinti
9 tipuri eficiente de terapie pentru adolescenți
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ
MediCOOL
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ
Mini tarte cu cremă de brânză, roșii cherry și rondele de praz
HelloTaste
Mini tarte cu cremă de brânză, roșii cherry și rondele de praz
close
x