Thalia a prezentat o parte din cadourile pe care le-a primit la ziua sa. Diva a implinit frumoasa vârstă de 51 de ani

Publicat pe 30.08.2022 la 19:47 Actualizat pe 30.08.2022 la 21:46

Thalia a împlinit frumoasa vârstă de 51 de ani! Au trecut mai bine de trei decenii de când a cucerit oamenii de pe tot mapamondul și continuă să rămână nu doar “Regina telenovelelor”, ci și regina inimilor tuturor. Vedeta a împărtășit cu fanii un moment special.

Thalia

Hepta

Este ca o carte deschisă și nicicând nu a fost altfel! Viața ei a fost un roman pe care l-a prezentat fără ezitare lumii și a iubit să fie între oameni de când era o adolescentă și făcea primii pași în carieră.

Thalia este fără doar și poate una dintre cele mai apreciate artiste la nivel internațional, care dă pe deplin definiția cuvântului “vedetă”. Cu ocazia împlinirii a 51 de ani ea a organizat o petrecere fastuoasă la care au luat parte cei mai apropiați prieteni ai săi, oameni fără de care nu ar fi reușit întotdeauna să fie la fel.

Vedeta a vorbit mereu despre ce înseamnă cu adevărat o viață fericită și nu a exclus niciodată din peisaj prietenii, care i-au fost sprijin contant. Și iată că în cea mai importantă zi din viața sa ei au fost prezenți și au onorat-o cu daruri speciale și imense buchete de flori.

Thalia a arătat fanilor o parte din cadourile pe care le-a primit cu ocazia aniversării sale

Cei care au participat la ziua sa de naștere au știu că ea iubește foarte mult florile așa că nu au putut să treacă peste acest lucru și i-au umplut casa cu cele mai spectaculoase buchete. Pe lângă plantele impresionante și multicolore, ea a primit obiecte de valoare, fotografii și diamante.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Cu ocazia zilei sale de naștere, pe data de 26 august, ea a organizat o petrecere la care au fost chemați cei mai importanți oameni din viața sa. Thalia a impresionat cu o apariție demnă de laudă, într-o rochie nude, sclipitoare, cu transparență, care să-i pună în evidență silueta impecabilă.

Citește și: Thalia, apariție ravisantă la vârsta de 50 de ani. Toată lumea e uimită de felul în care arată

Ajunsă la o vârstă onorabilă, Thalia surprinde cu apariția sa. Trupul său este lipsit de imperfecțiuni și pare că timpul nu a trecut peste vedetă. Punctul culminant al serii a fost încununat de un tort imens, alb, care impresionează prin mărime și frumusețe.

Citește și: Thalia are o viață de film și vrea să o transfrome într-un film! Ce documentar pregătește diva latino, "La reina de nouvellas"

În articolul Thalia a prezentat o parte din cadourile pe care le-a primit la ziua sa. Diva a implinit frumoasa vârstă de 51 de ani:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Suedia caută urgent angajați și oferă salarii de 4.000 € pe lună pentru meserii de care mulţi români se feresc
observatornews.ro
Suedia caută urgent angajați și oferă salarii de 4.000 € pe lună pentru meserii de care mulţi români se feresc
Insula Iubirii nu se difuzează sâmbătă, 14 noiembrie 2026.Ce schimbare a intervenit în programul Antena 1 și când revine emisiunea
a1.ro
Insula Iubirii nu se difuzează sâmbătă, 14 noiembrie 2026.Ce schimbare a intervenit în programul Antena 1 și când revine emisiunea
Brownie cu ciocolată și cremă de dovleac. Un desert de toamnă savuros și spectaculos
HelloTaste.ro
Brownie cu ciocolată și cremă de dovleac. Un desert de toamnă savuros și spectaculos
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Jocuri PlayStation Plus din noiembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
useit.ro
Jocuri PlayStation Plus din noiembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
as.ro
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
Metode de prevenție a pneumoniei. Ce poți face pentru evita această boală pulmonară
MediCOOL
Metode de prevenție a pneumoniei. Ce poți face pentru evita această boală pulmonară
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Cum să îți ajuți copilul să își gestioneze frica de schimbare
DeParinti
Cum să îți ajuți copilul să își gestioneze frica de schimbare
Alimente cu un conținut ridicat de probiotice. Ce poți consuma pentru a-ți sprijini sănătatea sistemului digestiv
MediCOOL
Alimente cu un conținut ridicat de probiotice. Ce poți consuma pentru a-ți sprijini sănătatea sistemului digestiv
Mămăligă pe pături – 4 variante tradiționale după Radu Anton Roman
HelloTaste
Mămăligă pe pături – 4 variante tradiționale după Radu Anton Roman
close
x