Andreea Bălan RADIAZĂ de fericire! Cea mai ARZĂTOARE DORINȚĂ i s-a împlinit

Publicat pe 23.12.2016 la 17:05 Actualizat pe 23.12.2016 la 17:29

Artista a vorbit cu emotie despre clipele magice pe care le traieste.

Întotdeauna a visat la propria familie, iar acum a ajuns să trăiască clipe magice alături de cei dragi. Andreea Bălan și-a deschis sufletul și a vorbit despre cea mai arzătoare dorință a sa.

A muncit ani la rândul, fiind mereu pe scenă, chiar și în momentele de sărbătoare. De data aceasta, Andreea Bălan va lua o mică pauză și se va retrage în sânul familiei sale pentru a petrece în liniște Crăciunul.

Este prima dată pentru frumoasa artista, când aceasta nu va fi prezentă la datorie. Ea a povestit că traversează acum cea mai frumoasă perioadă din viața sa, care o face să radieze de fericire.

"De aceea sunt fericită, pentru că dacă ani și ani de zile nu am reușit să sărbătoresc acasă, pentru că am fost plecată la concerte chiar de mică până în prezent, anul acesta voi fi acasă împreună cu familia mea, cu iubitul meu, cu fetița mea Ella, cu doi câini pufoși și grași și normal că sunt foarte împlinită și pot spune că este cel mai frumos Crăciun din viața mea de până acum.", a declarat Andreea Bălan pentru Antena Stars.

În articolul Andreea Bălan RADIAZĂ de fericire! Cea mai ARZĂTOARE DORINȚĂ i s-a împlinit:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Cum va fi vremea în luna octombrie. Meteorologii anunță temperaturi peste mediile normale
observatornews.ro
Cum va fi vremea în luna octombrie. Meteorologii anunță temperaturi peste mediile normale
Cum arată casa Mirelei Vaida! Imagini din paradisul unde se retrage prezentatoarea Acces Direct. Ce detaliu s-a văzut în imagini
a1.ro
Cum arată casa Mirelei Vaida! Imagini din paradisul unde se retrage prezentatoarea Acces Direct. Ce detaliu s-a văzut în imagini
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
HelloTaste.ro
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Google primește o amendă de 400 de milioane de euro în Europa. De ce e acuzat gigantul tech
useit.ro
Google primește o amendă de 400 de milioane de euro în Europa. De ce e acuzat gigantul tech
Milionarul celebru care implora lumea pe stradă să îi dea de mâncare în copilărie: „Unii mă numeau vagabond”
as.ro
Milionarul celebru care implora lumea pe stradă să îi dea de mâncare în copilărie: „Unii mă numeau vagabond”
Lista de analize pentru bărbații de peste 40 de ani care își doresc un copil
MediCOOL
Lista de analize pentru bărbații de peste 40 de ani care își doresc un copil
Când va fi înmormântată Valentina, fata găsită moartă într-o valiză. Declarațiile mamei tinerei
Spynews
Când va fi înmormântată Valentina, fata găsită moartă într-o valiză. Declarațiile mamei tinerei
Copiii care mănâncă mai puțin zahăr au șanse mai reduse să facă diabet: studiu
DeParinti
Copiii care mănâncă mai puțin zahăr au șanse mai reduse să facă diabet: studiu
Vârsta la care scade fertilitatea femeii. De ce nu se mai „prinde” sarcina?
MediCOOL
Vârsta la care scade fertilitatea femeii. De ce nu se mai „prinde” sarcina?
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
HelloTaste
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
close
x