Designerul Ellida Toma, despre feminitate, rochia perfectă și ce trebuie să transmită româncele prin vestimentație

Publicat pe 16.07.2014 la 14:11 Actualizat pe 17.07.2014 la 00:51

Visezi la o nuntă boemă, dar nu ai idee ce fel de rochie de mireasă s-ar potrivi? Vrei să te simți ca o prințesă într-o rochie unicat de seară, feminină, care celebrează Hollywod-ul anilor '30? Designerul Ellida Toma îți spulberă toate îndoielile în câteva minute și te ajută să devii peste noapte Greta Garbo, Marlene Dietrich sau Vivien Leigh.

Visezi la o nuntă boemă, dar nu ai idee ce fel de rochie de mireasă s-ar potrivi? Vrei să te simți ca o prințesă într-o rochie unicat de seară, feminină, care celebrează Hollywod-ul anilor '30?

Designerul Ellida Toma îți spulberă toate îndoielile în câteva minute și te ajută să devii peste noapte Greta Garbo, Marlene Dietrich sau Vivien Leigh. În plus, ca fost model și stilist, Ellida Toma știe exact ce fel de creații se vor potrivi conformației și personalității tale. Atelierul ei este o escapadă din jungla urbană, înțesat de rochii elegante, de seară, de teatru și de mireasă. Cu perle, pene și dantelă chantilly, fiecare creație a designerului român spune o poveste și o scoate în evidență pe a ta.

Ellida Toma ne-a primit în mica ei lume din București, acolo unde creează, împreună cu echipa ei, rochii, accesorii de vis și costume din altă epocă pentru cei mici.

„Magia din casa bunicilor mei mi-a trezit un interes pentru partea artistică a vieții”

Euforia.tv: Care au fost primii pași spre o carieră de succes în modă? Ai simțit necesitatea unor studii speciale?

Ellida Toma: Deși prima specializare a fost marketingul, am realizat că acesta nu era drumul meu și mi-am urmat visul studiind la Universitatea Națională de Arte din București, Facultatea de Arte Decorative și Design, departamentul Modă. Din copilărie, mă îndreptam către două direcții: cursuri de desen și cursuri de dans, pe care le-am făcut în paralel. Am avut întotdeauna o latură creativă pe care am vrut să o dezvolt.

Magia din casa bunicilor mei mi-a trezit un interes pentru partea artistică a vieții. Bunica mea realiza costume naționale, de fapt chiar mi-a lăsat moștenire foarte multe ii, din perioada anilor '30-'40. Au mare valoare sentimentală și m-au inspirat. Am devenit pasionată de această lume a fanteziei, a imaginației, plină de frumusețe și culoare. Această pasiune a existat mereu, și a crescut odată cu mine. Mai târziu, am realizat că pot să transform această pasiune într-o profesie și am decis să studiez acest domeniu.

Studiile au avut un rol foarte important, sunt o bază excelentă, mă ajută să rămân motivată. Nu m-am grăbit, nu am sărit peste etape și am învățat să cresc în acest domeniu pas cu pas. Însă, primul meu contact real cu lumea modei a fost acum 15 ani. Anul 1999 reprezintă anul de debut în lumea modei, mai întâi ca model de podium, apoi asistent designer și stilist. Mă simt cu adevărat un om privilegiat pentru că pot să muncesc ceea ce îmi place, trăind zi de zi o reală aventură, creația.

Euforia.tv: De ce ai ales tocmai designerul vestimentar ca formă de exprimare artistică?

Ellida Toma: Moda este senzație, energie, este trăire, inspirație, este valoare și creativitate, un mod de a fi, o expresie a libertății. Am lucrat de ambele părți ale baricadei, am cunoscut și activitatea din spatele culiselor, din atelierele de creație. Ca manechin, mi-a placut să fur meseria de la adevarații creatori și stiliști. Am învățat de la cei mai mari și cei mai buni, am colaborat cu echipe de oameni extraordinari.

Tot de la ei am învățat apoi, petrecând mult timp prin atelierele de creație, cum se pregătesc prezentările de modă. Regia, recuzita, accesoriile, luminile și scenariul, toate trebuie să funcționeze perfect pentru a pune în valoare produsul. Datorez oamenilor pe care i-am întâlnit tot ceea ce am învățat.

Îmi place să creez atât colecții experimentale-conceptuale, care au rolul de a exploata limitele creativității și de a realiza piese inedite, cât și piese unicat, custom made. Proiectele fashion art le consider a fi forme de exprimare libere și speciale.

„Femeia din România trebuie să refuze să se lase încorsetată de inhibiții și prejudecăți nejustificate și să se remarce”

Euforia.tv: Care este regula ta nr. 1 în ceea ce privește stilul personal?

Ellida Toma: Ne alegem hainele în funcție de personalitate, de starea de spirit, în funcție de aspirații și trenduri. Ceea ce contează cu adevărat este modul în care o piesă vestimentară te definește, te conturează. Secretul: detalii mici, simplitate, rafinament studiat , eleganță. Stil personal: Asumat, „al meu“. Cred în minimalism, confort și design. Aleg piesele cu tăieturi surprinzătoare.

Euforia.tv: Cum a evoluat stilul vestimentar al femeilor din România? Merge într-o direcție bună? Ce sfaturi de styling le-ai da?

Ellida Toma: Întâlnesc din ce în ce mai des femei cu stil și personalitate vestimentară. Româncele sunt pe drumul cel bun! Sunt la curent cu ceea ce înseamnă lucruri de calitate, sunt mai atente cu propriul corp. Este regretabil, însă, că multe femei își aleg vestimentația fără a lua în considerare ce anume le avantajează și fără a adapta ținuta respectivă locului, evenimentului, momentului din zi în care aceasta este purtată. Un lucru pozitiv și cert este însă preocuparea pentru o anumită potrivire, cel putin coloristică.

În ceea ce privește vestimentația, femeia din România trebuie să refuze să se lase încorsetată de inhibiții și prejudecăți nejustificate și să se remarce, fără să treacă însă, de limitele bunului simț și să cadă în vulgaritate.

Euforia.tv: Colecția de debut, „Cinema”, a propus siluete inspirate din anii'30 și o feminitate specifică acelei epoci. Ce reprezintă pentru tine acea perioadă?

Ellida Toma: Pasiunea pentru istoria costumului o am încă din liceu. Este ușor de observat că am o slăbiciune pentru perioada interbelică.
Acest lucru se regăsește în colecția Cinema, destinată exclusiv femeilor. Sunt fascinată de lumea teatrului, a cinematografiei, și de posibilitatea de expresie a costumului pe acest domeniu al spectacolului, al creării de personaje inedite. Colecția are elemente și accesorii Art Deco, iar ținutele par a fi desprinse din perioada de aur a Hollywood-ului.

Colecția Cinema are în centrul atenției feminitatea, un amestec senzual de putere, forță, seducție și magnetism. Rezultatul a fost un mix teribil între clasic și nou, o colecție ce a pus în valoare linia corpului feminin într-o viziune artistică.

„Rochia perfectă încurajează femeia să își exprime senzualitatea într-un mod misterios (dezvelit încet și intenționat)”

Euforia.tv: Cum arată o zi din viața ta?

Ellida Toma: În general, începe la ora 07.30, la atelier.

Prima parte a zilei este dedicată activității de creație. Pregătesc o nouă colecție.Totul se desfășoară în jurul ideii, conceptului, schițelor, tiparelor, mulajelor pentru noile modele, mostrelor de țesături, texturi, culori. Explorez tehnici noi, tipare și reguli noi de construcție.Iubesc culoarea și contrastul, transparențele. Pun accent pe calitate, și de aceea controlez fiecare piesă, de la schița inițială până la crearea propriu-zisă, pentru a asigura perfecțiunea și rafinamentul detaliilor.

Sunt perioade când pregătesc şedinţele foto artistice și de produs cu echipa de profesionişti pe zona de make-up, hair style, foto şi video. Citesc reviste de specialitate, urmăresc marile campanii ale celor mai importante branduri și stilul vestimentar al celebrităților.

A doua jumătate a zilei se concentrează asupra întâlnirilor cu clienți, furnizori, parteneri de business. Uneori particip la anumite evenimente. Seara este dedicată exclusiv familiei, spațiul meu sufletesc.

Euforia.tv: Cum arată rochia perfectă în viziunea ta?

Ellida Toma: O rochie trebuie să aibă personalitate stilistică. Rochia perfectă respectă individualitatea liniilor corpului și personalitatea fiecărei femei. Accentuează calități și ascunde defecte sau imperfecțiuni. Are doză de fantezie și încurajează femeia să își exprime senzualitatea într-un mod misterios (dezvelit încet și intenționat).

Euforia.tv: Motto-ul care te definește cel mai bine?

Ellida Toma: Follow your passion!

În articolul Designerul Ellida Toma, despre feminitate, rochia perfectă și ce trebuie să transmită româncele prin vestimentație:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Horoscopul zilei de 23 octombrie 2025. Taurii au parte de surprize. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Catine.ro
Horoscopul zilei de 23 octombrie 2025. Taurii au parte de surprize. Află ce se întâmplă cu zodia ta
ANIMAŢIE. Ancheta exploziei din Rahova confirmă ipoteza prezentată de Observator
observatornews.ro
ANIMAŢIE. Ancheta exploziei din Rahova confirmă ipoteza prezentată de Observator
Un tânăr a cerut să intre în blocul din Rahova în care a fost o explozie. Ce obiect a insistat să ia din casă. Toți l-au aplaudat
a1.ro
Un tânăr a cerut să intre în blocul din Rahova în care a fost o explozie. Ce obiect a insistat să ia din casă. Toți l-au aplaudat
Negresă cu ciocolată și castane. Un desert dens și catifelat
HelloTaste.ro
Negresă cu ciocolată și castane. Un desert dens și catifelat
Anne Hathaway și Adam Shulman, într-o apariție rară la New York. Cei doi sunt căsătoriți din 2012
Catine
Anne Hathaway și Adam Shulman, într-o apariție rară la New York. Cei doi sunt căsătoriți din 2012
Frații care au furat criptomonede în valoare de 25 de milioane de dolari. Cum au reușit jaful Anton și James Peraire-Bueno
useit.ro
Frații care au furat criptomonede în valoare de 25 de milioane de dolari. Cum au reușit jaful Anton și James Peraire-Bueno
Celebrul milionar s-a căsătorit cu “cea mai frumoasă femeie de pe planetă”
as.ro
Celebrul milionar s-a căsătorit cu “cea mai frumoasă femeie de pe planetă”
Când ai nevoie să-ți schimbi rutina de exerciții cardio. Ce poți face pentru a-ți adapta antrenamentele
MediCOOL
Când ai nevoie să-ți schimbi rutina de exerciții cardio. Ce poți face pentru a-ți adapta antrenamentele
Ultimul drum pentru Mirela, gravidă ucisă de explozia din Rahova. Imagini dureroase de la înmormântarea tinerei
Spynews
Ultimul drum pentru Mirela, gravidă ucisă de explozia din Rahova. Imagini dureroase de la înmormântarea tinerei
Alimentele și băuturile de evitat când alăptezi
DeParinti
Alimentele și băuturile de evitat când alăptezi
Cele mai nutritive legume de toamnă. Cum îți pot susține sănătatea pe parcursul anotimpului rece
MediCOOL
Cele mai nutritive legume de toamnă. Cum îți pot susține sănătatea pe parcursul anotimpului rece
Curry de dovleac cu năut și orez basmati. Un preparat savuros și colorat
HelloTaste
Curry de dovleac cu năut și orez basmati. Un preparat savuros și colorat
close
x