Emoționant: Cu cinci ani înainte să moară, acest tată a făcut un gest incredibil pentru fiica sa!

Publicat pe 30.01.2014 la 13:39 Actualizat pe 30.01.2014 la 13:40

Mai are cinci ani până să împlinească 49 ani, vârsta la care, probabil, o să moară. Medicii l-au diagnosticat cu cancer de trei ori până acum și are o șansă de 8% de a mai trăi până la 50 de ani. Așa că, attăl a decis să-i lase moștenire fiicei un dar de neprețuit!

Din clasa a doua, a început să-i scrie gândurile și sfaturile sale pe șervețele. Acum, când finalul se apropie, bărbatul a decis să îi lase un bilețel pentru fiecare zi de liceu. Astfel, s-au strâns 740 bilete scrise de mână și mai are de completat încă 86.

Cum sună cuvintele sale de încurajare? „Faci sau nu faci. Nu există 'încerc'”, „Unii simt ploaia, alții doar știu că s-au udat”, „Întotdeauna găsești momentul potrivit pentru a face ceea ce este potrivit”, „Fie scrii ceva ce merită citit, fie faci ceva despre care merită să scrii”...

foto: reddit.com

În articolul Emoționant: Cu cinci ani înainte să moară, acest tată a făcut un gest incredibil pentru fiica sa!:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro

Administrația Prezidențială, reacție după ce s-a sugerat că Nicușor Dan s-a fotografiat cu macheta lui Trump
observatornews.ro
Administrația Prezidențială, reacție după ce s-a sugerat că Nicușor Dan s-a fotografiat cu macheta lui Trump
Alina Pușcău, vestea pe care o aștepta după ce a aflat că are 11 tumori. Ce i-au arătat cele mai recente investigații
a1.ro

Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
HelloTaste.ro
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
useit.ro
Jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
150 de milioane de euro pentru România. Ion Țiriac a decis și pregătește o surpriză
as.ro

Cum poate provoca toxiinfecția alimentară simptome care persistă ani de zile
MediCOOL

Claudia Ion de la Insula Iubirii, surprinsă cu un cadou inedit! Concurenta nu știe cine i l-a trimis
Spynews

Copiii care mănâncă mai puțin zahăr au șanse mai reduse să facă diabet: studiu
DeParinti
Copiii care mănâncă mai puțin zahăr au șanse mai reduse să facă diabet: studiu
5 lucruri pe care le poți afla dintr-o ecografie transvaginală de rutină

Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
HelloTaste

close
x