Un bebeluș nu a consumat niciodată zahăr iar efectele de la naștere până în prezent sunt spectaculoase!

Publicat pe 29.12.2015 la 15:34 Actualizat pe 29.12.2015 la 16:04

Faceți cunoștință cu Shan Cooper, o mămică pasionată de mâncarea sănătoasă și de fitness, care i-a stabilit micuței sale, Grace, o dietă bazată pe carne și legume încă de la naștere

Faceți cunoștință cu Shan Cooper, o mămică pasionată de mâncarea sănătoasă și de fitness, care i-a stabilit micuței sale, Grace, o dietă bazată pe carne și legume încă de la naștere. Shan pretinde că datorită dietei, Grace nu s-a îmbolnăvit decât o singură dată de la momentul nașterii.

În timp ce Shan consideră că acest regim de viață îi este benefic copilei, dieteticienii o previn pe femeie asupra consecințelor la care își expune copilul.

Mămica este de părere că o dietă paleo o ajută pe Grace să își întărească sistemul imunitar. Astfel, micuța consumă doar alimente neprocesate, zahărul fiind unul dintre ingredientele care lipsesc mereu din meniu. Chiar dacă este conștientă că Grace va avea de-a face cu dulciurile atunci când va deveni mare, speră să descopere cât de nocive sunt.

În articolul Un bebeluș nu a consumat niciodată zahăr iar efectele de la naștere până în prezent sunt spectaculoase!:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Un nou vortex polar loveşte România. Primele ninsori sunt așteptate în doar câteva zile
observatornews.ro
Un nou vortex polar loveşte România. Primele ninsori sunt așteptate în doar câteva zile
Cât este marele premiu la Asia Express 2026. Ce sumă de bani primește echipa câștigătoare de pe Drumul Mătăsii
a1.ro
Cât este marele premiu la Asia Express 2026. Ce sumă de bani primește echipa câștigătoare de pe Drumul Mătăsii
Brownie cu ciocolată și cremă de dovleac. Un desert de toamnă savuros și spectaculos
HelloTaste.ro
Brownie cu ciocolată și cremă de dovleac. Un desert de toamnă savuros și spectaculos
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Jocuri PlayStation Plus din noiembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
useit.ro
Jocuri PlayStation Plus din noiembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Ion Țiriac a făcut o dezvăluire rară despre nepoții lui. Ce sarcină uriașă le-a dat
as.ro
Ion Țiriac a făcut o dezvăluire rară despre nepoții lui. Ce sarcină uriașă le-a dat
Alimente cu un conținut ridicat de probiotice. Ce poți consuma pentru a-ți sprijini sănătatea sistemului digestiv
MediCOOL
Alimente cu un conținut ridicat de probiotice. Ce poți consuma pentru a-ți sprijini sănătatea sistemului digestiv
Văduva lui Gabi Stângău are o nouă relație! Primele imagini cu Diana și partenerul ei
Spynews
Văduva lui Gabi Stângău are o nouă relație! Primele imagini cu Diana și partenerul ei
De ce copiii au nevoie de timp singuri – ce beneficii are independența timpurie
DeParinti
De ce copiii au nevoie de timp singuri – ce beneficii are independența timpurie
Tulburarea de stres posttraumatic: cauze, simptome și metode de tratament
MediCOOL
Tulburarea de stres posttraumatic: cauze, simptome și metode de tratament
Mămăligă pe pături – 4 variante tradiționale după Radu Anton Roman
HelloTaste
Mămăligă pe pături – 4 variante tradiționale după Radu Anton Roman
close
x