A refuzat să fie doamnă de onoare! A făcut ceva și mai și

Publicat pe 01.09.2014 la 16:31 Actualizat pe 02.09.2014 la 12:37

A refuzat să fie doamna de onoare de teamă să nu strice fotografiile de nuntă. Însă nu s-a oprit aici și a făcut mai mult decât atât!

A refuzat să fie doamna de onoare de teamă să nu strice fotografiile de nuntă. Însă nu s-a oprit aici și a făcut mai mult decât atât!

Soția unuia dintre cavalerii de onoare a unei nunți era gravidă în ultimul trimestru, așa că a refuzat mireasa, neaceptând să-i fie doamnă de onoare. Spre disperarea ei însă, bebelușul a decis să vină pe lume chiar în acea zi, neținând cont de dorința mamei.

Aproape de cum a sosit la ceremonie, apa Amandei Vasey s-a rupt.

“De-abia mă îmbrăcasem când, soțul ei, cavalerul de onoare, a intrat în cameră și mi-a spus că Amanda a intrat în travaliu.
Nu l-am crezut căci era nervos în privința discursului și tot făcea glume spunând cum apa soției se va rupe și se va împrăștia pe podea.
Am văzut că era destul de serios, iar mama și domnișoarele de onoare au fugit să o ajute.
Au luat cearceafurile de la hotel pentru a acoperi mașina căci toată lumea se oprise și se uita cum prietena mea naște”, povestește mireasa.

Oaspetele neașteptat la nuntă este o fetiță.

În articolul

A refuzat să fie doamnă de onoare! A făcut ceva și mai și

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

PARTENERI

Catine.ro
Horoscopul zilei de 8 mai 2024. Gemenii descoperă dragostea adevărată. Află ce se întâmplă cu zodia ta
observatornews.ro
O tânără a venit tocmai din India pentru a vedea cum se petrece Paştele românesc. Reacţia ei când a ajuns pe Transalpina: "Suntem norocoşi"
a1.ro
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”
HelloTaste.ro
Indiene cu frișcă și glazură de ciocolată. Rețetă de cofetărie
Catine
Luna Nouă în Taur pe 7 mai 2024. Aduce stabilitate pentru acești nativi
useit.ro
Rutina zilnică a lui Elon Musk. Ce face miliardarul după ce își începe fiecare dimineață cu o gogoașă
as.ro
Cât de frumoasă este sora lui Alexandru Chipciu. Bianca întoarce toate privirile şi are o relaţie strânsă cu fratele ei
MediCOOL
Proprietățile medicinale ale ceaiului de cuișoare. Cum îți poate completa alimentația
Spynews
Cum arată casa lui Nea Florică, devenit viral pe TikTok pentru replica „Mi-a dat pachet”. Are 57 de ani și locuiește la țară / FOTO
DeParinti
Călătoria cu trenul cu un copil: tot ce trebuie să știi și cum să faci față situațiilor neprevăzute
MediCOOL
Transpirațiile nocturne: ce probleme pot semnala și când să te îngrijorezi
HelloTaste
Prăjitura Albinița. Prăjitură cu foi fragede, cu miere
x