CulTOUR
Publicat pe 24.09.2021 la 15:58. Actualizat pe 24.09.2021 la 18:34
Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman aduc în fiecare sfârșit de săptămână câteva recomandări de filme pentru un weekend relaxant. Află ce producții nu trebuie să ratezi și transformă fiecare clipă într-un moment inedit.
Drama “My Salinger year” este un film scris și regizat de Philippe Falardeau, apărut în 2020. Producția se bazează pe romanul cu același nume scris de Joanna Rakoff. Printre actorii prezenți se numără și Margaret Qualley, Sigourney Weaver, Douglas Booth, Seána Kerslake, Colm Feore și Brían F. O'Byrne.
“Eu vreau să văd recomand un film care a apărut de azi în cinematografele din toată țara”, spune Cristina Ciobănașu.
Criss și Vlad recomandă “My Salinger year”
“My Salinger year” a avut premiera pe 20 februarie 2020 la Festivalul Internațional de Film de la Berlin și a reușit să aibă un succes răsunător. De astăzi, producția poate fi urmărită și în cinematografele din România.
Filmul aduce în fața telespectatorilor povestea unei tinere scriitoare cu aspirații mari. Aceasta își dorește să-și vadă cărțile în marile biblioteci și de aceea își părăsește viața actuală, dar și prietenul și pleacă spre New York. Multe alte aventuri o așteaptă pe fata ale cărei speranțe nu mor niciodată și care până la final își va vedea visul cu ochii.
Joanna, personajul principal, se angajează într-o agenție acolo unde își dorește să capete experiență pentru a putea avea șansa de a-și vedea cărțile publicate. Ulterior, își dă seama că pierde timpul și că tot ce ar trebui ea să facă este să scrie.
Criss și Vlad recomandă “Otto Barbarul”
“Dacă tot vorbim de filme inspiraționale, eu vreau să vă recomand un film românesc pe care îl puteți urmări de astăzi în toate cinematografele”, spune Vlad Gherman.
Carismaticul prezentatorul aduce în atenția telespectatorilor filmul “Otto Barbarul”, producție care pune accentul pe adolescenți și care reușește să scoată la lumină problemele cu care se confruntă copiii la o vârstă a incertitudinilor.
„Otto” este jucat de Marc Titieni, fiul celebrului Adrian Titieni, care reușește să aducă în fața telespectatorilor probleme ale adolescenților din zilele noastre. Fiind un actor desăvârșit, acesta îi calcă pe urme tatălui său, care îi este și tată în film.
Tema filmului este de actualitate și ar trebui urmărită de toate familiile cu copii adolescenți, asta pentru a se observa puntea pe care trebui să calce un copil pentru a-și regăsi calea. Personajul lui “Otto” prezintă drama unui tânăr care nu știe să apeleze la ajutor atunci când are nevoie, dar care simte că trebuie să aibă grijă de persoanele dragi.
“Otto Barbarul” va apărea de astăzi, 24.09.2021, în cintematografe și are în distribuție actori de excepție printre care Marc Titieni, Adrian Titieni, Mihaela Sîrbu și Ioana Florea. Este primul lungmetraj regizat de Ruxandra Ghițescu și va intra cu siguranță în topurile filmelor de specialitate care merită urmărite.
Filme de cinema, seriale difuzate în exclusivitate pe Happy Channel, spectacole de teatru sau evenimente din întreaga țară, toate vor apărea în rublica Happy News, pe lista de recomandări făcută de cei doi prezentatori carismatici.