CulTour 2021: Marian Râlea, despre cele mai frumoase amintiri din timpul școlii. CulTour vă invită să ascultați povești din călătoria în universul cunoașterii

Publicat pe 13.09.2021 la 18:14 Actualizat pe 08.10.2021 la 19:02

Emisiunea CulTour a revenit la Happy Channel cu noi invitați deosebiți și cu subiecte foarte interesante pentru urmăritorii noștri.

Vlad Gherman și Marian Râlea

CulTour 2021

În fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 17:30, Cristina Ciobănaşu şi Vlad Gherman aduc în faţa telespectatorilor vedete, persoane publice sau oameni obişnuiţi cu poveşti de viaţă impresionante, evenimentele momentului, dar şi o nouă serie ”behind the scenes” cu actorii din serialul Adela, de la Antena 1.

Criss și Vlad prezintă cele mai noi subiecte abordate în cadrul emisiunii, iar astăzi invitată este actorul din serialul Adela, Marian Râlea, adică Nea Mitu.

"Pentru că se apropie începerea școlii și noi ne-am gândit să depănăm amintiri și să vorbim cu invitații CulTour, despre cea mai frumoasă perioadă a vieților noastre", spune Cristina Ciobănașu.

"Nu știu cum sunt alții, dar eu, când vine vorba de povești, primul om la care mă gândesc este marele om Marian Râlea, prin urmare l-am luat la întrebări într-o pauză de filmare", spune Vlad Gherman.

CulTour vine cu o mulțime de povești școlărești, iar astăzi ne vorbește actrița Nuami Dinecu despre călătoria sa în universul învățăturii.

Emisiunea CulTour a revenit la Happy Channel!

Astfel, în fiecare zi de luni până joi, de la 17:30, Criss și Vlad vor discuta alături de invitații lor despre începerea școlii, vor depăna amintiri din vacanță sau studenție, vor afla planurile lor de viitor, dar și sfaturi de parenting sau de social media.

”Suntem foarte entuziasmați pentru că am pregătit o mulțime de surprize, invitați noi, avem și o rubrică fresh plină de recomandări făcute din suflet pentru cei care sunt deja de câțiva ani alături de noi în fiecare sezon CulTour”, a spus Criss.

Ziua de marți va aduce în fiecare săptămână, în cadrul campaniei ”Ce te face fericită”, un reportaj în centrul căruia telespectatorii vor găsi o persoană publică sau obișnuită care le va povesti celor doi îndrăgiți prezentatori în ce își măsoară fericirea și în ce condiții poate bucuria altora să devină a lor. Miercurea va aduce în fiecare săptămână și o întâlnire cu actorii din serialul Adela, de la Antena 1.

În articolul CulTour 2021: Marian Râlea, despre cele mai frumoase amintiri din timpul școlii. CulTour vă invită să ascultați povești din călătoria în universul cunoașterii:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Horoscopul zilei de 14 mai 2025. Gemenii nu au restricții. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Catine.ro
Horoscopul zilei de 14 mai 2025. Gemenii nu au restricții. Află ce se întâmplă cu zodia ta
S-a apucat să îşi renoveze noua sa casă, când a dat peste o adevărată comoară în pereţii locuinţei din Spania. Dezamăgirea pe care a trăit-o la scurt timp
observatornews.ro
S-a apucat să îşi renoveze noua sa casă, când a dat peste o adevărată comoară în pereţii locuinţei din Spania. Dezamăgirea pe care a trăit-o la scurt timp
Teodora Mocanu de la Insula Iubirii sezonul 5 s-a căsătorit. Cum arată burtica de gravidă a fostei iubite a lui Eusebiu
a1.ro
Teodora Mocanu de la Insula Iubirii sezonul 5 s-a căsătorit. Cum arată burtica de gravidă a fostei iubite a lui Eusebiu
Desert la pahar cu căpșuni, cremă caramel cu banane și biscuiți
HelloTaste.ro
Desert la pahar cu căpșuni, cremă caramel cu banane și biscuiți
3 zodii depășesc problemele personale până pe 18 mai 2025. Vezi dacă te numeri printre ele
Catine
3 zodii depășesc problemele personale până pe 18 mai 2025. Vezi dacă te numeri printre ele
Jocuri PlayStation Plus din mai 2025. Ce titluri vor fi disponibile
useit.ro
Jocuri PlayStation Plus din mai 2025. Ce titluri vor fi disponibile
„Ce-aveţi cu mine?” Milionarul român cu 3 pensii s-a revoltat şi a spus cât primeşte lunar de la stat!
as.ro
„Ce-aveţi cu mine?” Milionarul român cu 3 pensii s-a revoltat şi a spus cât primeşte lunar de la stat!
Ce este lupusul. Care sunt simptomele acestei boli autoimune
MediCOOL
Ce este lupusul. Care sunt simptomele acestei boli autoimune
Şoc meteo în România! Cea mai rece dimineață de mai din ultimii 50 de ani! Termometrele au arătat până la -8 grade
Spynews
Şoc meteo în România! Cea mai rece dimineață de mai din ultimii 50 de ani! Termometrele au arătat până la -8 grade
6 trăsături pe care bebelușii le moștenesc de la tata
DeParinti
6 trăsături pe care bebelușii le moștenesc de la tata
Ce investigații se fac pe durata sarcinii. Recomandările medicilor pentru fiecare trimestru
MediCOOL
Ce investigații se fac pe durata sarcinii. Recomandările medicilor pentru fiecare trimestru
Cartofi noi cu rozmarin și usturoi, preparați la cuptor
HelloTaste
Cartofi noi cu rozmarin și usturoi, preparați la cuptor
close
x