Happy People
Au început filmările pentru sezonul 4 Adela. Cum au anunțat actorii ca se lucrează la ultimul sezon. Prima reacție

Publicat pe 26.04.2022 la 17:24. Actualizat pe 26.04.2022 la 20:03

Serialul fenomen Adela, care a cucerit publicul din România, a dat startul filmărilor celui de-al patrulea sezon. Prima reacție a actorilor din Adela. Ce au postat Vlad Gherman, Oana Moșneagu și Mara Oprea.

Mara Oprea, Ioana Abur, Mihai Călin

Antena 1/ Adela

Fanii serialului Adela au fost nerăbdători să afle dacă povestea ce i-a cuprins atât de mult va continua și într-un al patrulea sezon și iată că vestea a venit mai curând decât se așteptau. Actorii au dat deja start filmărilor pentru încă o serie de episoade menite să scoată la lumină cât mai mult adevărul din spatele unei povești complicate, ce a ținut milioane de români cu sufletul la gură.

Telespectatorii s-au uitat de fiecare dată în număr mare la serialul produs de Ruxandra Ion și Dream Film Production, ducându-l în topul audiențelor și iată că povestea personajelor atât de complexe continuă pentru că nu au ieșit la suprafață toate ascunzișurile.

Prima reacție a actorilor după ce s-a anunțat oficial că au început filmările pentru sezonul 4 al serialului Adela

Oana Moșneagu și Vlad Gherman au fost primii care au anunțat prin intermediul rețelelor de socializare că se pregătesc de filmările celui de-al patrulea sezon, asta după ce pagina oficială a serialului Adela a dat vestea ce mare.

Atât Oana, Vlad, cât și Mara Oprea au publicat pe InstaStory anunțul mult așteptat de către fanii de pretutindeni.

Serialul produs de Ruxandra Ion şi Dream Film Production, Adela, difuzat în fiecare joi, de la 20:30 la Antena 1 şi care se bucură de o distribuţie de excepţie şi o echipã de producţie cu o vastã experienţã, a început deja filmările pentru ultimul sezon al proiectului.

Sezonul 4 Adela. Cu cel mai bun debut de la lansarea serialului - primul episod din Adela a fost lider de audiență cu o medie de 7.4 puncte de rating și 21.9% share, întregul sezon trei a condus clasamentul audienţelor în intervalul 21:30 -23:00, potrivit datelor făcute publice de Antena 1.

Citește și:

Ce au declarat actorii despre ultimul sezon Adela

„Sezonul patru şi ultimul al seriei începe într-o liniște aparentă. Zic aparentă, pentru că în universul “Adela”, mereu există cineva sau ceva (nu zic, nu ne dăm de gol) care să perturbe această liniște. Vor fi în sfârșit fericiți cei doi? Dispariţia copilului îi va uni? Lucrurile aparent simple se complică în universul “Adela” și liniștea refuză să-și facă apariția. De ce? Cum? Aflăm în sezonul 4 din “Adela”, la Antena 1!”, a declarat Alecsandru Dunaev, interpretul lui Mihai.

La rândul ei, Mara Oprea (Adela), spune: „Adela continuă să fie puternică şi să îşi dorească ce e mai bun pentru copilul său. Pentru ea şi Mihai, el reprezintă centrul universului lor. Întâmpină dificultăţi şi evenimente dureroase, indiferent de cum te-ai raporta la ele, dar îşi păstrează speranţa!”, în vreme ce Oana Moşneagu (Andreea) completează: „Andreei nu îi este uşor nici în acest al patrulea sezon, e trădată şi trădează la rândul ei, jonglează din nou între “Te iubesc!” şi “Te urăsc!”.

Citește și:

Sezonul 4 Adela. Filmările pentru cel de-al patrulea sezon al serialului de la Antena 1 sunt în plină desfăşurare în diverse locaţii din Bucureşti şi din împrejurimi, iar telespectatorii pot avea acces la imagini de culisele Adela urmărind conturile oficiale ale serialului.

În articolul

Au început filmările pentru sezonul 4 Adela. Cum au anunțat actorii ca se lucrează la ultimul sezon. Prima reacție

:
Share pe Facebook Share pe WhatsApp