Ela Ionescu, la ”CineCOOL”: ”Am descoperit că actoria este o formă de a mă exprima mai ușor”

Publicat pe 02.05.2018 la 17:05 Actualizat pe 02.05.2018 la 17:09

Originară din Piatra Neamț, Ela Ionescu este o talentată actriță din generația tânără de artiști. Absolventă de ATF, la clasa Mircea Albulescu/ Cătălin Naum.

”Te-am descoperit pe ecran, într-un film atipic, care mi-a fost foarte drag. Te-am descoperit într-un rol major, după aceea, ne-am reîntâlnit la Premiile Gopo, unde erai nominalizată pentru rolul feminin. Am zis că aș vrea ca lumea să te cunoască mai bine”, este introducerea pe care Irina Margareta Nistor a făcut-o actriței Ela Ionescu, invitata sa la ”CineCOOL”, rubrică din cadrul emisiunii ”PoveștiCOOL”, difuzată de postul Happy Channel în fiecare sâmbătă și duminică, de la ora 15.30 (în reluare de luni până vineri, de la ora 15.30, și de luni până joi, de la miezul nopții).

Originară din Piatra Neamț, Ela Ionescu este o talentată actriță din generația tânără de artiști. Absolventă de ATF, la clasa Mircea Albulescu/ Cătălin Naum. După ce a avut câteva roluri episodice în Margo sau Poker, Ela Ionescu a debutat într-un rol principal într-un lungmetraj, ”La limita de jos a cerului”, film regizat de Igor Cobileanski. Pentru rolul Eva din ”Dimineața care nu se va sfârși”, Ela Ionescu a fost nominalizată la Premiile Gopo și la Madrid International Film Festival, la categoria ”Cea mai bună actriță în rol principal”.

”La film, nu mergeam foarte des.Noi, în familie, nu aveam ca activitate, să mergem la film sau la teatru. Le-am descoperit împreună cu sora mea mai mare. Noi am fost foarte strict crescute. Noi eram olimpice, mă rog, mai mult ea. În ocazii mici, am descoperit că actoria este o formă de a mă exprima mai ușor pe mine. De acolo a început totul”, a povestit Ela Ionescu la ”CineCOOL”.

Care este filmul de care își amintește? ”O floare și doi grădinari este filmul cel mai vechi, pe care l-am văzut”.

Care a fost primul ei rol, cum a ajuns la actorie, aflați din clipul de mai jos.

În articolul Ela Ionescu, la ”CineCOOL”: ”Am descoperit că actoria este o formă de a mă exprima mai ușor”:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Primul bloc de 4 etaje care va avea lift exterior. Proiectul costă 55.000 de euro
observatornews.ro
Primul bloc de 4 etaje care va avea lift exterior. Proiectul costă 55.000 de euro
Cine a câștigat Asia Express 2026. Gabi Torje și Alin Alexuc au primit trofeul sezonului 9, Drumul Mătăsii
a1.ro
Cine a câștigat Asia Express 2026. Gabi Torje și Alin Alexuc au primit trofeul sezonului 9, Drumul Mătăsii
Brownie cu ciocolată și cremă de dovleac. Un desert de toamnă savuros și spectaculos
HelloTaste.ro
Brownie cu ciocolată și cremă de dovleac. Un desert de toamnă savuros și spectaculos
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Jocuri PlayStation Plus din noiembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
useit.ro
Jocuri PlayStation Plus din noiembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
as.ro
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
Alimente cu un conținut ridicat de probiotice. Ce poți consuma pentru a-ți sprijini sănătatea sistemului digestiv
MediCOOL
Alimente cu un conținut ridicat de probiotice. Ce poți consuma pentru a-ți sprijini sănătatea sistemului digestiv
Cum arăta Prințul Marco de la Insula Iubirii pe vremea când practica sporturi de contact. Imagini rare cu soțul Biancăi Ghiurcă
Spynews
Cum arăta Prințul Marco de la Insula Iubirii pe vremea când practica sporturi de contact. Imagini rare cu soțul Biancăi Ghiurcă
Ce să faci când copilul își schimbă brusc comportamentul
DeParinti
Ce să faci când copilul își schimbă brusc comportamentul
Tulburarea de stres posttraumatic: cauze, simptome și metode de tratament
MediCOOL
Tulburarea de stres posttraumatic: cauze, simptome și metode de tratament
Mămăligă pe pături – 4 variante tradiționale după Radu Anton Roman
HelloTaste
Mămăligă pe pături – 4 variante tradiționale după Radu Anton Roman
close
x