Cristina Ciobănașu a împlinit 25 de ani. Cum s-a fotografiat actrița din Adela cu familia și ce cadou a primit

Publicat pe 27.09.2021 la 10:23 Actualizat pe 27.09.2021 la 11:00

Cristina Ciobănașu, una dintre cele mai îndrăgite actrița din România, cunoscută pentru rolurile pe care le-a avut în multe producții marca Antena 1, a împlinit frumoasa vârstă de 25 de ani. Criss, așa cum îi spun prietenii, a petrecut și în sânul familiei aniversarea sa.

Actrița din Adela și-a serbat ziua de naștere pe 24 septembrie. Născută în anul 1996, Criss a împlini în prima lună de toamnă vârsta de 25 de ani, devenind femeie în toată firea.

Aceasta a petrecut clipe minunate alături de prieteni, dar nu a putut să nu se distreze și alături oamenii care i-au fost alături în fiecare clipă a vieții și au stat la temelia succesului său: familia, din care face parte și producătoarea Ruxandra Ionescu.

Cum s-a fotografiat Cristina Ciobănașu la împlinirea vârstei de 25 de ani

Criss s-a fotografiat pe Instagram alături de o parte dintre oamenii care au călăuzit-o pe drumul succesului și care au devenit cea de-a doua familie a sa. Printre ei se numără și actori din serialul Adela, dar și oamenii din spatele producției de succes.

Citește și: Cristina Ciobănașu, apariție răvășitoare într-o rochie cu decolteu adânc. Cât de bine arată actrița din Adela

Aceasta a primit un tort extrem de frumos și nu a ezitat să se fotografieze cu el în mână, dar și alături de cei cu care formează o familie mare. Actrița a lăsat și o descriere care a abucurat inimile fanilor: "M-am serbat și în familie, că așa e tradiția".

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Criss este fără doar și poate o prezență fantastică și plină de energie molipsitoare, fapt simțit și de numeroșii telespectatori care au urmărit-o ani la rând pe micile ecrane în producții spectaculoase.

Aceasta a avut parte de zile pline de culoare chiar și după ce aniversarea sa a trecut, dovadă fiind fotografiile din mediul online, acolo unde a arătat cât de frumos petrece alături de oamenii dragi inimii ei.

Citește și: Cristina Ciobănașu (Liva) și Răzvan Alexe (Adi), totul despre personajele lor din serialul Adela. Ce fac cei doi când sunt în pauzele de pe platou

Cristina Ciobănașu a fost pe buzele tuturor în ultima perioadă, mai ales de când fostul său logodnic Vlad Gherman a confirmat că ea are o relație cu alt bărbat. Însă, cuvintele de apreciere la adresa ei nu au încetat să apară, mai ales că atât Vlad, cât și Criss au admis că sunt fericiți unul pentru celălalt, chiar dacă au luat-o pe drumuri separate.

În articolul Cristina Ciobănașu a împlinit 25 de ani. Cum s-a fotografiat actrița din Adela cu familia și ce cadou a primit :
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
A făcut 4 ani de facultate şi a terminat cu 10, dar nu-l angajează nimeni. Ce abilităţi caută acum companiile
observatornews.ro
A făcut 4 ani de facultate şi a terminat cu 10, dar nu-l angajează nimeni. Ce abilităţi caută acum companiile
Cum a arătat Oana Tomoiagă de la Asia Express în rochie de mireasă. Cine au fost nașii artistei la nunta cu 1.000 de invitați
a1.ro
Cum a arătat Oana Tomoiagă de la Asia Express în rochie de mireasă. Cine au fost nașii artistei la nunta cu 1.000 de invitați
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
HelloTaste.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Câte date sunt generate online în fiecare zi. Volumul e mult mai mare decât cred mulți
useit.ro
Câte date sunt generate online în fiecare zi. Volumul e mult mai mare decât cred mulți
Românul celebru stabilit în Spania, şocat de catastrofa feroviară. Ce a observat când a mers ultima dată cu trenul
as.ro
Românul celebru stabilit în Spania, şocat de catastrofa feroviară. Ce a observat când a mers ultima dată cu trenul
Alimente care pot ameliora arsurile la stomac. Pot fi eficiente în tratarea acestui simptom digestive
MediCOOL
Alimente care pot ameliora arsurile la stomac. Pot fi eficiente în tratarea acestui simptom digestive
Francesca Sarao de la Insula iubirii spune câte kilograme a slăbit, după ce a devenit mamă. A născut în urmă cu o lună
Spynews
Francesca Sarao de la Insula iubirii spune câte kilograme a slăbit, după ce a devenit mamă. A născut în urmă cu o lună
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
DeParinti
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
MediCOOL
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Prăjitură „invizibilă” cu mere - un desert franțuzesc delicios, fin și foarte cremos
HelloTaste
Prăjitură „invizibilă” cu mere - un desert franțuzesc delicios, fin și foarte cremos
close
x