5 exerciții pentru relaxarea la birou

Publicat pe 25.01.2014 la 18:35 Actualizat pe 25.01.2014 la 18:52

Sedentarismul este una dintre bolile secolului. Pentru a preveni apariția anumitor boli, medicii ne sfătuiesc să avem grijă de noi și să facem cât mai multă mișcare

hepta

Sedentarismul este una dintre bolile secolului. Pentru a preveni apariția anumitor boli, medicii ne sfătuiesc să avem grijă de noi și să facem cât mai multă mișcare. Cum suntem destul de ocupate, câteva exerciții făcute la birou, în timp ce ne facem treaba de zi cu zi.

1. Relaxarea spatelui

Când stai pe scaun, îţi pui mâinile la ceafă, cu degetele împreunate, şi aduci coatele în faţă, în rânduri repetate.

2. Tonifierea mușchilor

Încordează-ţi muşchii abdomninali şi cei fesieri pentru câteva secunde, apoi îi relaxezi şi repeţi asta de câte 20 de ori.

3. Relaxarea gâtului

Întoarceți capul spre stânga, cât poţi de mult, până când bărbia va fi paralelă cu umărul stâng, apoi îl întorci în poziţie normală şi continui la fel şi în dreapta.

4. Relaxarea încheieturilor

Întinde mâna dreaptă astfel încât să fie paralelă cu podeaua, la acelaşi nivel cu umărul, cu vârful degetelor îndreptate către tavan şi prinde-le cu mâna stângă, trâgând uşor de ele spre tine. Repeţi mişcarea şi cu cealaltă mână.

5. Bicicleta...pe scaun

Sprijină-te de mânerele scaunului, stând aşezat pe marginea sa, în timp ce îţi ridici genunchii la piept ca şi cum ai merge pe bicicletă.

Foto: Hepta

În articolul 5 exerciții pentru relaxarea la birou:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Administrația Prezidențială, reacție după ce s-a sugerat că Nicușor Dan s-a fotografiat cu macheta lui Trump
observatornews.ro
Administrația Prezidențială, reacție după ce s-a sugerat că Nicușor Dan s-a fotografiat cu macheta lui Trump
Alina Pușcău, vestea pe care o aștepta după ce a aflat că are 11 tumori. Ce i-au arătat cele mai recente investigații
a1.ro
Alina Pușcău, vestea pe care o aștepta după ce a aflat că are 11 tumori. Ce i-au arătat cele mai recente investigații
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
HelloTaste.ro
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
useit.ro
Jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
150 de milioane de euro pentru România. Ion Țiriac a decis și pregătește o surpriză
as.ro
150 de milioane de euro pentru România. Ion Țiriac a decis și pregătește o surpriză
Cum poate provoca toxiinfecția alimentară simptome care persistă ani de zile
MediCOOL
Cum poate provoca toxiinfecția alimentară simptome care persistă ani de zile
Imagini rare cu Frankie și fetițele ei! Ce a dezvăluit ispita de la Insula Iubirii despre rolul de mamă
Spynews
Imagini rare cu Frankie și fetițele ei! Ce a dezvăluit ispita de la Insula Iubirii despre rolul de mamă
Copiii care mănâncă mai puțin zahăr au șanse mai reduse să facă diabet: studiu
DeParinti
Copiii care mănâncă mai puțin zahăr au șanse mai reduse să facă diabet: studiu
5 lucruri pe care le poți afla dintr-o ecografie transvaginală de rutină
MediCOOL
5 lucruri pe care le poți afla dintr-o ecografie transvaginală de rutină
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
HelloTaste
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
close
x