Protagonista serialului Sacrificiul, Oana Cârmaciu, o vacanță plină de aventuri, în Spania

Publicat pe 15.07.2019 la 13:22 Actualizat pe 15.07.2019 la 13:30

Protagonista serialului „Sacrificiul”, Oana Cârmaciu, a ales ca destinaţie de vacanţă Spania şi a decis să îmbine relaxarea cu adrenalina pentru a se descărca după o perioadă intensă de filmări.

Începând de astăzi, distribuţia serialului „Sacrificiul” a revenit pe platourile de filmare. După o binemeritată vacanţă în care fiecare a profitat de zilele libere şi şi-a încărcat bateriile pentru o nouă perioadă de foc, aceştia continuă filmările pentru noul serial produs de Ruxandra Ion, care va fi difuzat începând din această toamnă la Antena 1.

Protagonista serialului „Sacrificiul”, Oana Cârmaciu, a ales ca destinaţie de vacanţă Spania şi a decis să îmbine relaxarea cu adrenalina pentru a se descărca după o perioadă intensă de filmări.

„Nu îmi place să stau foarte mult într-un loc, nici măcar în vacanţă, aşa că mi-am împărţit perioada în două: am alocat şase zile regiunii Costa Brava, iar ultimele cinci zile le-am petrecut în Barcelona. Ca să mă deplasez mai uşor, am închiriat o maşină şi am reuşit astfel să văd în fiecare zi un oraş ori un loc nou. Am făcut scuba diving, însă cea mai mare aventură am trăit-o în Tossa de mar, un orăşel cetate cu fortificaţii care avea un golf superb! Acolo am îndrăznit să urc timp de o oră un perete de stânci, desculţă, în costum de baie. Am ajuns la o înălţime de 12 metri de mare cu o privelişte frumoasă. A fost o experienţă palpitantă, având în vedere că nu eram foarte bine echipată. Zilele petrecute în Barcelona le-am dedicat plimbărilor, iar acum sunt pregătită să revin pe platourile de filmare cu bateriile încărcate!”, a declarat Oana Cârmaciu.

Sacrificiul este numele noului proiect pe care Ruxandra Ion îl va produce pentru Antena 1. Serialul, ce urmează a fi difuzat în toamna acestui an, este un „family drama” cu un scenariu original 100%, bazat pe fapte reale declarate istoric, dar şi pe fapte reale povestite de cunoscuţi. Producţia va intercala trei poveşti extraordinare, a trei familii din medii diferite. Filmările sunt în plină desfăşurare în diverse locaţii spectaculoase din Bucureşti şi din împrejurimi.

Din distribuția serialului mai fac parte: Cristina Ciobănașu, Vlad Gherman, Michaela Prosan, Ioana Blaj, Doinița Oancea, Ana Crețu, Conrad Mericoffer și Cosmina Dobrotă, Maia Morgenstern, Adriana Trandafir, Ana Ciontea, Marian Râlea, Virginia Rogin, Mihai Călin, Bogdan Stanoevici, Alexandru Ion, Alina Florescu, Mihai Gruia Sandu, Claudiu Istodor, Oana Zăvoranu, Dorian Popa, Gabi Ciocan, Damian Drăghici, Cristi Iacob, Julia Marcan și Tudor Roșu, iar Denis Hanganu, Oana Cârmaciu și Daniel Nuță sunt protagoniștii serialului. ”Sacrificiul”.

În articolul Protagonista serialului Sacrificiul, Oana Cârmaciu, o vacanță plină de aventuri, în Spania:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Un nou vortex polar loveşte România. Primele ninsori sunt așteptate în doar câteva zile
observatornews.ro
Un nou vortex polar loveşte România. Primele ninsori sunt așteptate în doar câteva zile
Cât este marele premiu la Asia Express 2026. Ce sumă de bani primește echipa câștigătoare de pe Drumul Mătăsii
a1.ro
Cât este marele premiu la Asia Express 2026. Ce sumă de bani primește echipa câștigătoare de pe Drumul Mătăsii
Brownie cu ciocolată și cremă de dovleac. Un desert de toamnă savuros și spectaculos
HelloTaste.ro
Brownie cu ciocolată și cremă de dovleac. Un desert de toamnă savuros și spectaculos
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Jocuri PlayStation Plus din noiembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
useit.ro
Jocuri PlayStation Plus din noiembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Ion Țiriac a făcut o dezvăluire rară despre nepoții lui. Ce sarcină uriașă le-a dat
as.ro
Ion Țiriac a făcut o dezvăluire rară despre nepoții lui. Ce sarcină uriașă le-a dat
Alimente cu un conținut ridicat de probiotice. Ce poți consuma pentru a-ți sprijini sănătatea sistemului digestiv
MediCOOL
Alimente cu un conținut ridicat de probiotice. Ce poți consuma pentru a-ți sprijini sănătatea sistemului digestiv
Văduva lui Gabi Stângău are o nouă relație! Primele imagini cu Diana și partenerul ei
Spynews
Văduva lui Gabi Stângău are o nouă relație! Primele imagini cu Diana și partenerul ei
De ce copiii au nevoie de timp singuri – ce beneficii are independența timpurie
DeParinti
De ce copiii au nevoie de timp singuri – ce beneficii are independența timpurie
Tulburarea de stres posttraumatic: cauze, simptome și metode de tratament
MediCOOL
Tulburarea de stres posttraumatic: cauze, simptome și metode de tratament
Mămăligă pe pături – 4 variante tradiționale după Radu Anton Roman
HelloTaste
Mămăligă pe pături – 4 variante tradiționale după Radu Anton Roman
close
x