CulTOUR
Publicat pe 26.01.2021 la 17:12. Actualizat pe 27.01.2021 la 13:42
Actorul din serialul fenomen „Adela”, Mihai Călin, a oferit un interviu în exclusivitate pentru emisiunea CulTour. Ce a avut de spus artistul despre viața de actor și programul agitat de lucru.
Mihai Călin, unul dintre actorii serialului „Adela”, a povestit despre cele mai haioase momente din copilărie, despre viața de familie și modul în care și-a construit cariera de actor.
Talentalul actor a povestit cum este o zi de filmări pentru el, de la trezitul de dimineața la ora 5-6, la ritualul de dinainte de filmări. Mihai recunoaște că nu este deloc o persoană matinală, din contră. După spusele acestuia are nevoie de cel puțin o oră după ce se trezește pentru a-și intra în ritm.
Mă salvează drumul spre platouri, care durează în jur de o oră. Reușesc să mă trezesc atunci.
În timpul liber pe care îl are actorul are activități obișnuite. De cele mai multe ori recuperează orele de somn pierdute, merge la cumpărături, se uita la filme sau se delectează cu o carte bună. Pandemia i-a îngrădit multe dintre activitățile de dinainte, dar i-a acordat mai mult timp cu familia lui, cu soția și băiețelul lui.
M-a fericit Dumnezeu cu un copil foarte glumeț, ludic și jucăuș. Mereu joacă câte ceva.
Actorului îi lipsesc orele de repetiții petrecute la teatru. Așteaptă cu nerăbdare să-și reia activitatea în domeniul care-l face cel mai fericit, scena teatrului.
Amintirile amuzante din viața lui Mihai Călin
Unele dintre cele mai plăcute amintiri din copilăria actorului sunt cele hazlii, cu tot felul de „accidente” stângace. Ține minte și acum o întâmplare de la schi pe care a experimentat-o pe vremea când era încă student, pe la 20 de ani.
Am fost cu un grup de colegi la ski, în Sinaia. Ca orice băiat care voia să impresioneze o fată, am vrut să mă dau mare până am pățit-o și m-am accidentat pe pârtie. Am avut o amnezie fantastică, prietenii mei râdeau cu gura până la urechi. Actorul nu-și amintea nimic din anul de facultate după căzătură.
M-a întrebat doctorul de la spital în ce an suntem și eu i-am zis că în `86. Problema era că răspunsul corect nu era `86, ci `88.
Mihai nu a fost un copil foarte problematic. A avut mare noroc cu părinții lui, care au fost mereu niște oameni calmi, plini de iubire.
Am primit o singură dată o palmă de la tata, când am stricat canapeaua pe care se chinuiseră să o cumpere la vremea aceea.