LUNI, 25 MARTIE 2019

Dezlipește-ți copilul de tabletă. Cum să faci asta eficient și fără să îl frustrezi

 Trăim într-o lume invadată de nenumărate gadget-uri și dispozitive. Fie că e vorba de laptopuri sau telefoane, fie de tablete sau chiar smartwatch-uri, avem tendința să petrecem mult timp pe dispozitivele noastre, lucru care nu e întotdeauna sănătos. Fascinația noastră pentru acestea nu poate fi negată, iar dacă până și adulților le este greu să lase dispozitivele lor din mână, cu atât mai dificil poate fi pentru copiii noștri.

Cei mici sunt mult mai ușor de impresionat când vine vorba de gadget-uri, lucru care îi face mult mai vulnerabili în fața tentației de a-și petrece timpul în fața ecranelor. Tocmai de aceea, este rolul părinților să ia măsuri pentru a le arăta mici că există și alte lucruri pe care le pot face cu timpul lor, mult mai sănătoase și distractive decât orele petrecute pe tablete, telefoane sau laptopuri.

Iată patru metode eficiente prin care vei putea să-l dezlipești pe cel mic de dispozitivul său și să-i arăți că afară îl așteaptă o întreagă lume, care merită descoperită și explorată:

Oferă-i copilului o alternativă interesantă

Uneori, cea mai bună cale de a face copilul tău să lase tableta sau telefonul din mână este să-i oferi o experiență diferită, care să-i atragă atenția și să-i suscite interesul. O cale foarte bună prin care poți face asta este să-i cumperi o bicicletă. Există nenumărate modele de biciclete pentru copii pentru toate vârstele din care poți alege, iar partea cea mai bună este că vei avea ocazia să petreci timp împreună cu el, învățându-l să o folosească. Astfel, îi vei oferi o experiență nouă, care îi va lărgi orizonturile și îi va arăta că există moduri diferite în care își poate petrece timpul în mod plăcut, fără să aibă nevoie de un ecran pentru asta.

Învață-l diferite jocuri

Arată-i copilului tău că jocurile nu sunt limitate doar la calculator. Sunt nenumărate jocuri interesante și distractive de care se poate bucura și care nu implică un ecran. Opțiunile în acest domeniu sunt foarte diverse; poți opta pentru jocuri simple, cum sunt tablele și jocurile de cărți, sau pentru unele mai complexe cum este Monopoly sau șahul.

De asemenea, există nenumărate jocuri de masă, cum ar fi Catan, Carcassone sau Dixit, din care poți alege pentru a-i suscita interesul. Beneficiul este dublu. În primul rând, îl vei îndepărta de dispozitivul său. În al doilea rând, îl vei ajuta să-și dezvolte inteligența, gândirea critică și capacitatea de analiză, care se vor îmbunătăți prin practicarea acestor jocuri de gândire.

Planifică mici excursii împreună cu el

Una dintre cele mai bune metode prin care te poți asigura că micuțul tău nu petrece prea mult timp pe tabletă este să te asiguri că nu o are la el. Poți obține foarte ușor acest rezultat planificând o excursie în natură, departe de casă și de priza de încărcare.

Poate fi orice, de la o ieșire la pescuit, la o plimbare prin pădure sau chiar un picnic la iarbă verde, pe malul unei ape curgătoare. Deși s-ar putea să fie puțin reticent la început, odată ce se va găsi în mijlocul naturii, curiozitatea și dorința sa de explorare vor intra imediat în funcțiune, iar până la sfârșitul zilei, experiența se va dovedi un mare succes.

Scoate-l la un film

E drept că atunci când mergi la cinema te uiți tot la un ecran, dar experiența este cu totul diferită și cu siguranță va fi ceva foarte nou și interesant pentru micuțul tău. Mirosul de popcorn și nachos, întunericul din sală, ecranul imens și, mai nou, imaginile 3D sunt lucruri care cu siguranță îl vor impresiona. Cu toate acestea, e important să alegi cu grijă filmul la care mergi împreună cu copilul, asigurându-te că este potrivit pentru el și cu nu este prea lung, conform What to Expect. Dacă planifici lucrurile bine, experiența primului film de la cinema va deveni o amintire frumoasă atât pentru copilul tău, cât și pentru tine.

Sursă foto: Shutterstock

COMENTARII

Cum alegi rasnita de cafea pentru o macinare ca la carte?

acum 1 ore

Poti cumpara cafea boabe pentru espresso sau pentru orice tip de cafea vrei sa le macini acasa. Nimic mai simplu, dar ce fel de rasnita este cea mai potrivita?

7 beneficii ale achizitionarii unui aer conditionat

acum 1 zile

Aerul conditionat nu reprezinta un obiect eficient si rentabil doar pe perioada verii, ci are avantajul de a-ti oferi adaptabilitate, indiferent de temperaturile de afara, asupra spatiului in care il folosesti.

Cum alegi o plafoniera si unde o poti monta

acum 1 zile

Alegerea corpurilor potrivite din fiecare incapere in parte nu este insa foarte simpla pentru ca acestea trebuie sa indeplineasca atat un rol functional cat si unul estetic.

Reguli simple, care te ajuta sa fii mai organizat

acum 1 zile

Organizarea corecta a mediului de lucru poate fi destul de complicata, dar necesara, mai ales atunci cand vezi in jurul tau gramezi de obiecte inutile, care nu fac decat sa te incurce.

4 echipamente care îți vor face treaba mai ușoară în bucătărie

acum 8 zile

Iată ce nu ar trebui să-ți lipsească pentru ca gătitul să devină o plăcere, o activitate relaxantă și nu ceva obositor și chinuitor.

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

DivaHair


Top stiri
CulTOUR
iSerial - O grămadă de caramele
Citește mai departe »
Don Apetit & Co
Citește mai mult... »