JOI, 21 FEBRUARIE 2019

5 trucuri ca să-ți ajuți copilul să-și dezvolte încrederea de sine

 Atunci când sunt la o vârstă fragedă, copiii trebuie să învețe să-și dezvolte încrederea de sine, iar unul dintre rolurile tale este să îl ajuți să ajungă în acel punct. O încredere de sine solidă a fost asociată în dese rânduri cu performanțe individuale mai bune, potrivit unor studii, iar perioada de creștere este o etapă în care acest aspect trebuie tratat cu mare atenție. O încredere mai mare îl va ajuta să acumuleze mai multe informații și mai repede, să își dorească să învețe mai mult și îi va oferi curaj și inițiativă. Sunt calități de bază regăsite de obicei la persoanele care reușesc să iasă în prim plan și să ofere direcții pentru cei din jurul lor. Ca părinte, este important să știi cum îi poți așeza drumul celui mic ca să-și dezvolte această încredere în propriile puteri și idei.

5 trucuri ca să-ți ajuți copilul să-și dezvolte încrederea de sine

1. Impulsionează-l mereu să facă alegeri

Chiar dacă tu controlezi ceea ce va alege, prin faptul că îl pui să ia o decizie care pentru el poate da rezultate mai mult sau mai puțin satisfăcătoare îl ajuți să își dezvolte mereu reflexul de a gândi în perspectivă. Nu vorbim despre lucruri complicate, ci despre ceea ce ar vrea să mănânce la micul dejun, în care îi oferi câteva opțiuni care și ție îți sunt accesibile. Plecând de la un lucru atât de simplu, poți dezvolta acest joc până la situații mai complexe, care necesită un proces mai dificil.

2. Stai alături de el

Nu este suficient să fii prin preajmă atunci când se joacă: e bine să stai alături de el și să comunici deschis cu el. Fie că este vorba despre o plimbare cu bicicleta, o masă luată împreună sau că îl provoci să rezolve anumite puzzle-uri extrem de utile pentru un copil aflat în dezvoltare, datorită faptului că îl vor stimula să gândească analitic, timpul petrecut alături de cel mic va da întotdeauna rezultate surprinzătoare. Vei descoperi cum reușește să învețe lucruri noi de la o zi la alta, când nu te aștepți.

3. Dă-i sarcini prin casă pe care să le ducă la capăt

Implică-l pe cel mic în rutina zilnică a casei și fă-l să simtă că și el poate să ducă la bun sfârșit lucruri pe care le vede la adulții din jurul său. Desigur, sarcinile pe care le va primi vor fi simple: să dea cu aspiratorul, să ude florile din casă, să aranjeze raftul cu farfurii, să facă paturile din casă.

4. Lasă-l să caute singur soluții pentru anumite probleme

Reflexul unui părinte este să-i faciliteze totul copilului său, însă acest lucru poate fi și dăunător în timp. Acolo unde vezi că nu se poate descurca foarte bine, lasă-l o perioadă să găsească singur soluții, pentru că în acest fel va reuși să învețe. Poți interveni din când în când să îi oferi o idee, dacă vezi că s-a blocat, însă doar ca să-l impulsionezi să mai încerce.

5. Explică-i că nimeni nu e perfect

Perfecționismul este o idee frumoasă, dar poate fi extrem de nociv atunci când nu e ținut sub control. Oamenii nu sunt perfecți, planurile pe care și le fac, fie că sunt de vacanță sau de viață, nu sunt nici ele perfecte, iar acest lucru este în ordine. Altfel, cel mic își poate proiecta o imagine închipuită a perfecțiunii pe care dacă nu o va atinge riscă să intre într-o stare de frustrare.

Sursă foto: Shutterstock / Copyright: Kinga

COMENTARII

Cum a ajuns Lavazza sa fie un brand de cafea de prestigiu?

acum 3 zile

Povestea brand-ului de cafea Lavazza a inceput, ca orice alta afacere, sub forma unui mic magazin din orasul Turin din Italia.

Shakira în concert pe marele ecran în Noiembrie la Happy Cinema

acum 6 zile

În luna Noiembrie, Happy Cinema prezintă difuzarea unui concert de excepție al unuia dintre cei mai îndrăgiți artiști ai tuturor timpurilor – Shakira.

În noul sezon ”Asia Express”, vedetele vor fi supuse testelor în Filipine și în Taiwan

acum 7 zile

România este prima țară care va porni în aventura Asia Express pe ruta Filipine – Taiwan.

Dan Bittman prezintă ”Antitalent”, cel mai nou show de umor de la Antena 1

acum 7 zile

Dan Bittman este prezentatorul celui mai nou show de umor de la Antena 1, Antitalent, emisiune ce va avea premiera în curând.

Cadouri potrivite pentru orice ocazie pe 3Gifts.ro

acum 11 zile

Oferirea cadourilor în ziua de astăzi reprezintă pentru majoritatea persoanelor o provocare. Acest lucru este condiționat de timpul limitat cu care ne luăm la întrecere în fiecare zi.

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

DivaHair


Top stiri
CulTOUR
iSerial - O grămadă de caramele
Citește mai departe »
Don Apetit & Co
Citește mai mult... »