MIERCURI, 03 OCTOMBRIE 2018

Cezara Dafinescu, despre festivalul de film de la Sinaia: ”Aș vrea ca acest festival să dureze”

 Festivalul filmelor de comedie, Film 4 Fun, și-a închis porțile, după trei zile de bună dispoziție. Echipa Happy Channel a fost la Sinaia, acolo unde a avut loc evenimentul, și a aflat de la participanți cum s-a văzut acest festival.

Ce spune îndrăgita actriță Cezara Dafinescu despre acest festival, ajuns la a 10-a ediție?

De Sinaia mă leagă amintiri foarte frumoase. Între anii ’77 -2003 aveam chiar o casă în Sinaia, așa că sunt puțin sinăiancă . Este un lucru nemaipomenit. Să faci un astfel de festival mi se pare minunat. Aș vrea ca acest festival să dureze”, a spus actrița Cezara Dafinescu, la ”CulTOUR”, emisiune difuzată zilnic de Happy Channel, de la ora 17.30 (în reluare, de la 23.00).

În clipul de mai jos puteți urmări interviul integral cu actrița Cezara Dafinescu.

Desfășurat, timp de 3 zile, în Sinaia, Festivalul Film 4 Fun a prezentat cinefilillor filme de scurt şi lung metraj, dar și piese de teatru. Spectatorii au putut admira o expoziţie specială cu fotografii din arhiva personală a lui Toma Caragiu, dar şi desene realizate de actorul Gheorghe Visu. Florin Zamfirescu, Gheorghe Visu, Radu Gabriel, Corina Dănilă, Marius Galea, Maria Radu, Irina Margareta Nistor, Ana Odagiu, Manuela Hărăbor, Lamia Beligan, Bogdan Naumovici s-au numărat printre invitații celei de-a 10-a ediții a Festivalului Film 4 Fun.

COMENTARII

Două filme, unul bun și altul... mai puțin bun. Despre ele, la ”CulTOUR”, cu Irina Margareta Nistor

acum 2 ore

 Criticul de film Irina Margareta Nistor, a prezentat, la emisiunea ”CulTOUR”, două dintre peliculele ce rulează, în această perioadă în cinematografe. Două filme, unul bun și altul... mai puțin bun. La prima categorie, ”Drumul spre stele”, este...

Pepe vine, AZI, la ”CulTOUR”: „Nu mi-ar plăcea să trăiesc într-un univers închipuit”, mărturisește el

acum 5 ore

Pepe răspunde celor 61 de întrebări ale emisiunii ”CulTOUR”, difuzată de Happy Channel de luni până vineri, de la ora 17.30 (în reluare, de la 23.00).

Edward Sanda a mărturisit, la emisiunea ”CulTOUR”, că ar vrea să retrăiască ziua în care s-a îndrăgostit prima oară

acum 3 zile

Edward Sanda a mărturisit, la emisiunea ”CulTOUR”, că peste tot pe unde a călătorit în lume a avut parte numai de întâmplări frumoase.

Edward Sanda, la ”CulTOUR”: ”Am o soră mai mică cu 20 de ani decât mine”

acum 3 zile

Edward Sanda, interpretul piesei ”Doar pe a ta”, a răspuns celor 61 de întrebări ale emisiunii ”CulTOUR”, difuzată de luni până vineri de Happy Channel, de la ora 17.30.

La ”CulTOUR”, Irina Margareta Nistor vă prezintă un scurt-metraj de excepție cu Victor Rebengiuc: ”Tuns, ras, frezat”

acum 3 zile

 Nu știți la ce film să mergeți la cinema? Irina Margareta Nistor vă prezintă, în ediția de azi a emisiunii ”CulTOUR”, două filme. Unul de văzut și unul pe care... să îl ocoliți. Care sunt acestea, aflați azi, de la 17.30, la Happy Channel, la emisiunea...

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

Top stiri
CulTOUR
iSerial - O grămadă de caramele
Citește mai departe »
Don Apetit & Co
Citește mai mult... »