JOI, 31 IANUARIE 2019

“Sunt alt om de atunci”, spune Bubu, în ediția de astăzi a emisiunii ”CulTOUR”

 Ediția de astăzi, 31 ianuarie, a emisiunii ”CulTOUR” îl aduce în fața telespectatorilor pe Mihai “Bubu” Cernea, toboşarul considerat copil minune, care la 2 ani bătea deja la tobe.

“Sunt alt om de atunci”, a mărturisit actorul și muzicianul la Happy Channel, făcând referire la momentul în care şi-a cunoscut actuala iubită.

Ce voia să devină în copilărie, ce îl sperie cel mai tare, ce nu ar face niciodată, dar şi care este cel mai bun sfat pe care l-a primit vreodată, telespectatorii vor putea afla astăzi, la Happy Channel, de la 17.30 (în reluare,de la ora 23.00), la emisiunea ”CulTOUR”, prezentată de Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman.

COMENTARII

”Nu ar fi bine să citești gândurile oamenilor, pentru că te-ar putea răni”, a spus Denis Ștefan la CulTOUR

acum 2 zile

În interviul acordat emisiunii ”CulTOUR”, difuzată de Happy Channel de luni până vineri, de la ora 17.00, a povestit cum a făcut trecerea de la modeling la actorie, cu ajutorul mentorilor săi, Dan Pița și Valeriu Andriuță.

Daniel Buzdugan explică de ce îi place să se plimbe cu bicicleta și cu câinele

acum 3 zile

Daniel Buzdugan, specialistul în farse la radio, a răspuns celor 61 de întrebări ale emisiunii "CulTOUR", emisiune difuzată de postul Happy Channel și prezentată de Cristina Ciobănașu & Vlad Gherman.

”Am fost foarte bolnav și era chiar să mor ”, a dezvăluit Denis Ștefan la emisiunea ”CulTOUR”

acum 3 zile

Înconjurat de caii săi de la Arcadia Horse Club, Denis Ștefan a răspuns provocării celor 61 de întrebări ale emisiunii ”CulTOUR”. El a mărturisit că a ales drumul actoriei abia după vârsta de 20 de ani asta deși i se spunea încă de pe vremea când era elev în clasa a treia că are talent.

Cu lacrimi în ochi, la Happy Channel, Cosmin Seleși a vorbit despre suferințele copiilor

acum 5 zile

Cu lacrimi în ochi, Cosmin Seleși a vorbit la Happy Channel despre unul dintre lucrurile pe care le consideră nedrepte, atunci când vine vorba de copii.

”Făceam tot felul de manțocării”, a mărturisit Cosmin Seleși la Happy Channel

acum 5 zile

Ce îl dezamăgește, ce își dorește, ce fel de tată spune că este, ce îi lipsește, dar și alte povești minunate, aflați din interviul acordat de Cosmin Seleși postului Happy Channel.

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

DivaHair


Top stiri
CulTOUR
iSerial - O grămadă de caramele
Citește mai departe »
Don Apetit & Co
Citește mai mult... »