MARTI, 22 IANUARIE 2019

Virginia Rogin, mărturisiri neașteptate la “CulTOUR”. Își dorea să devină călugăriță

Talentată și iubită de publicul român, actrița Virginia Rogin a fost invitata emisiunii “CulTOUR”, difuzată la Happy Channel, de luni până vineri, de la ora 17.30 (în reluare, de la 23.00) . Interpreta Doinei din “Fructul oprit” vorbește despre pasiunile sale, dar și despre lucrurile care o sperie, în cadrul unui interviu inedit.

Îmi place să înot. Îmi dă o stare bună, și fizică, și psihică. Și te ține în formă”, aceasta este una dintre activitățile care îi aduc bucurie Virginiei Rogin.

În copilărie, când era întrebată ce își dorește să devină, obișnuia să răspundă că vrea să fie călugăriță. Lucrurile au luat însă o altă întorsătură pentru ea. În perioada liceului, pasiunea pentru actorie a început să se simtă tot mai puternic.

A fost ceva cumulat, firea mea, genul meu de sensibilite. Cei din jur au observat primii și m-au împins spre asta și m-am lăsat”, a mărturisit Virginia Rogin la “CulTOUR”, emisiunea prezentată de Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman.

Îndrăgita actriță a vorbit și despre lucrurile care o sperie, în cadrul interviului care poate fi urmărit miercuri, de la 17.30 la Happy Channel:

Mă sperie neputința, și fizică, și psihică. Deci, implicit boala. Sărăcia mă sperie. Nesiguranța”.

COMENTARII

Edward Sanda a mărturisit, la emisiunea ”CulTOUR”, că ar vrea să retrăiască ziua în care s-a îndrăgostit prima oară

acum 22 ore

Edward Sanda a mărturisit, la emisiunea ”CulTOUR”, că peste tot pe unde a călătorit în lume a avut parte numai de întâmplări frumoase.

Edward Sanda, la ”CulTOUR”: ”Am o soră mai mică cu 20 de ani decât mine”

acum 1 zile

Edward Sanda, interpretul piesei ”Doar pe a ta”, a răspuns celor 61 de întrebări ale emisiunii ”CulTOUR”, difuzată de luni până vineri de Happy Channel, de la ora 17.30.

La ”CulTOUR”, Irina Margareta Nistor vă prezintă un scurt-metraj de excepție cu Victor Rebengiuc: ”Tuns, ras, frezat”

acum 1 zile

 Nu știți la ce film să mergeți la cinema? Irina Margareta Nistor vă prezintă, în ediția de azi a emisiunii ”CulTOUR”, două filme. Unul de văzut și unul pe care... să îl ocoliți. Care sunt acestea, aflați azi, de la 17.30, la Happy Channel, la emisiunea...

”Credeam că e o meserie mișto”, a mărturisit Conrad Mericoffer la ”CulTOUR” despre meseria pe care visa să o aibă

acum 1 zile

Conrad Mericoffer a răspuns ”prezent” invitației de a răspunde celor 61 de întrebări ale emisiunii ”CulTOUR”, difuzată de postul Happy Channel de luni până vineri, de la ora 17.30. Actorul din serialul ”Fructul oprit” a mărturisit că...

Azi, Edward Sanda vine la ”CulTOUR” să răspundă celor 61 de întrebări: ”Tot ce mi-am dorit și am visat atâția ani, s-a îndeplinit acum”

acum 2 zile

Ce răspunde artistul la cele 61 de întrebări, aflați în ediția de astăzi a emisiunii ”CulTOUR”, prezentată de Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman și difuzată de Happy Channel, de luni până vineri, de la ora 17.30.

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

Top stiri
CulTOUR
iSerial - O grămadă de caramele
Citește mai departe »
Don Apetit & Co
Citește mai mult... »