• MIERCURI, 14 MARTIE 2018

    Fă cunoștință cu actorul polivalent din ”O poveste de iubire”. E economist, fotomodel, DJ și prezentator TV

    Vineri și sâmbătă, de la ora 22:00, Happy Channel difuzează serialul turcesc “Love Story”. Acesta a fost realizat după scenariul unui serial corean (“I’m Sorry, I Love You”), iar filmările au avut loc atât în Turcia, cât și în Germania.

    “Love Story” descrie povestea cutremurătoare de iubire dintre Korkut Ali (Seçkin Özdemir) și Ceylan German (Damla Sönmez). Ceylan aduce iubire și speranță în viața lui Korkut, după speranțele năruite și dezamăgirile înlănțuite prin care a trecut prin viață. Personajele principale trăiesc o dragoste emoționantă, totodată însă o dramă puternică.

    Korkut este un tânăr frumos și carismatic de origine turcă, cu o poveste dramatică. După ce a fost abandonat de părinți când era mic, a fost adoptat de o altă familie, după care a fost abandonat de nou.

    Seçkin Özdemir, cel care îl interpretează pe Korkut Ali, s-a născut în Istanbul, la 25 august 1981. Profesia de bază a lui Seckin este nu cea de actor, ci econimist, căci a absolvit o facultate cu profil econimic. Însă, nu a profesat în domeniu. Asta pentru că a fost mai atras de lumea artistică. Seçkin este polivalent, căci își câștigă pâinea nu doar din actorie. El este și fotomodel, prezentator tv, dar și DJ. De altfel, el a fost responsabil cu muzica în cele mai în vogă cluburi din Antalya, Istanbul și Bodrum.

    COMENTARII

    Iată cum arată acum, la 59 de ani, actorul Guy Ecker, alias Julio, din serialul „Salome”

    acum 3 ore

    Îndrăgita actriță Edith Gonzalez revine la Happy Channel. “Salomé”, producția Televisa care i-a adus frumoasei vedete un rol memorabil, va putea fi urmărită de luni până vineri, de la ora 16.00.

    “Poldark” ajunge, la Happy Channel, la cel de-al patrulea sezon

    acum 3 zile

    Începând de duminică, 22 iulie, postul de televiziune Happy Channel va difuza, în exclusivitate, episoade din cel de-al patrulea sezon “Poldark”.

    “Salomé”, din 23 iulie, la Happy Channel

    acum 7 zile

    Începând de luni, 23 iulie, îndrăgita actriță Edith Gonzalez le dă întâlnire telespectatorilor la Happy Channel.

    Happy Channel o readuce pe micul ecran pe Edith González. De data aceasta cu serialul ”SALOME”

    acum 10 zile

    După ce ați putut să o urmăriți în serialul ”Dragoste eternă”, Happy Channel o readuce pe micul ecran pe una dintre cele mai iubite actrițe de telenovele: Edith González.

    Serialul ”Sărmana Maria”, ultimul episod. Iată când va fi marele final

    acum 12 zile

    În utima zi a serialului, vei avea CINCI episoade din ”Sărmana Maria”, ce vor fi difuzate începând cu ora 15.30!

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    DivaHair

    divahair.ro


    Top stiri
    PoveștiCOOL
    iSerial - O grămadă de caramele
    Citește mai departe »
    Don Apetit&Co! Sâmbăta, de la ora 15.30
    Citește mai mult... »