SAMBATA, 25 APRILIE 2020

''Sanditon'' - o adaptare modernă a ultimului roman scris de Jane Austen! Premiera, duminică, 26 aprilie, la Happy Channel!

Rose Williams (Charlotte Heywood) și Theo James (Sidney Parker)  

 Jane Austen a scris doar șase romane întregi înainte de a muri, la vârsta de 41 de ani în 1817. În ciuda producției sale relativ mici, adaptările poveștilor sale romantice în rândul filmelor britanice au un real succes. ‘’Sanditon’’ este o serie de opt părți, bazată pe ultimul roman al scriitoarei, rămas neterminat și care oferă o abordare mai modernă asupra lucrărilor lui Jane Austen.

Sanditon, ultima operă scrisă de Austen, rămasă nefinalizată

Austen a început să scrie povestea romanului ‘’Sanditon’’ cu câteva luni înainte de moartea ei,  completând doar primele 11 capitole ale cărții. ‘’Sanditon’’ spune povestea lui Charlotte Heywood, o tânără care călătorește la Sanditon, un oraș mic de pe litoral, pentru a locui cu familia Parker. Tom Parker, alături de înstărita Lady Denham, încearcă să transforme satul liniștit de pescari într-o stațiune modernă.

Cartea lui Austen oferă doar setarea în timp și spațiu și unele detalii despre personajele principale, fără o dinamizare a aevenimentelor. Așa că scenaristul Andrew Davies a umplut golurile, adăugând câteva aspecte sociale și politice, mai mult decât atracția sexelor.

Tiparul personajului feminin se schimbă

Putem spune că este un alt gen de adaptare a operelor artistei britanice încă din primele momente ale primului episod, când o întâlnim pe eroina Charlotte (Rose Williams) ghemuită în iarbă cu o pușcă în mână, având ca țintă un iepure. Este o ipostază inedită a caracterelor feminine conturate de Jane Austen, ale căror calități erau strict legate de frumusețe, feminitate și inocență.  Un accident dramatic ce implică trăsura în care călătorea familia Parkers, îi întinde calea spre Sanditon, în ciuda reținerilor tatălui ei. „Aceste stațiuni de pe litoral pot fi locuri ciudate”, o avertizează el.

Charlotte curajoasă, dar în același timp naivă, nu ține cont de preocupările tatălui ei. Dar, odată ajunsă în Sanditon, se confruntă cu o lume mult mai complicată decât cea cu care era obișnuită. Ea devine neliniștită atunci când la urechile sale ajung povești pe care ea le consideră erotice. Sir Edward Denham (Jack Fox)  îi vorbește despre noua sa pasiune de a se scălda în mare, descriind experiența ca fiind „șocul înfiorător al primei scufundări ... jocul blând al curenților peste trupul gol.“

Frumosul, dar distantul frate al lui Tom Parker, Sidney Parker (Theo James) o insultă când se întâlnesc crezând că este menajera surorii sale vitrege, apoi o ceartă la un bal după ce o lasă să-și împărtășească părerea despre familia sa. Însă judecățile ei clare și ignoranța tinerească o fac să se îndepărteze de tiparul femeilor din celelalte romane ale îndrăgitei scriitoare, cel al eroinei romantice.

Fanii austenieni vor găsi asemănări clare cu celelalte opere ale autoarei. Este clar că Sidney aduce aminte de personajul domnului Darcy, dar pare că împrumută mai mult de la domnul Rochester  din ‘’Jane Eyre’’.

Sanditon se difuzează în premieră la Happy

Sanditon are un anume farmec, în special pentru fanii dramelor de epocă. Există bonete, rochii cu talie și multe scene amuzante, mai cu seamă cele care îl implică pe Arthur (Turlough Convery), fratele ipohondric al lui Tom și Sidney. Iar locul acțiunii - un oraș în mijlocul unei schimbări sociale rapide - este unul interesant.

''Sanditon'' va putea fi urmărit timp de o lună, în fiecare duminică. Premiera miniseriei de 8 episoade este duminică, 26 aprilie, de la 20:00, la Happy Channel, când vor putea fi urmărite primele două părți. 

COMENTARII

Tot ce trebuie să știi despre ''Eroii din Stația 19''! - Premiera vineri 8 mai, la Happy Channel

acum 24 zile

Eroii din Stația 19 spune povestea unui grup de tineri pompieri ai căror voață se împarte între misiunile lor de salvare periculoase și drame personale. Liderul echipei esteo femeie. Neînfricata Andy Hererra, interpretată de Jaina Lee Ortiz își îndrumă colegii spre victorie în orice bătălie.

''Eroii din Stația 19'', în curând la Happy Channel!

acum 46 zile

Scenarista serialului ‘’Eroii din Stația 19’’, Stacy McKee, îți spune tot ce vrei să știi despre povestea producției americane, într-un interviu.

Fă cunoștință cu Berk Atan, chipeșul actor din serialul ''Cennet''!

acum 48 zile

Berk Atan are un palmares remarcabil în industria modelingului din Turcia. În 2012, el a câștigat premiul „Modelul turc al anului”. Acela a fost momentul său de lansare, având în față o carieră extrem de promițătoare. Se bucură de celebritate făcând lucrurile care îi plac: actorie și modeling. Dar cum a început totul?

''Dragoste și război'' - O poveste de dragoste inspirată din fapte reale, cu Sandra Bullock și Chris O'Donnell!

acum 52 zile

‘’Dragoste și război’’(1996), filmul realizat de Richard Attenborough, se adresează iubitorilor romantismului. Scenariul este inspirat din experiențele reale trăite de scriitorul Ernest Hemingway în Italia, în timpul primului război mondial, când se îndrăgostește fără leac de o asistentă medicală de la Crucea Roșie. Nu era tocmai un moment prielnic pentru o poveste de dragoste, însă atracția dintre ei a fost una copleșitoare.

''O iubire irezistibilă'' - Un film despre o călătorie prin viață, plină de surprize

acum 53 zile

Când bunica sa moare, Ellen Branford (Alison Sweeney), o avocată din Manhattan, trebuie să îndeplinească ultima dorință a bunicii sale în ultimele clipe de viață. Misiunea ei este să trimită o scrisoare unui bărbat din Beacon, un mic oraș din Maine. Este o cerere ciudată, dar Ellen se simte datoare față de bunica sa Ruth, o femeie care a avut un impact mare asupra vieții ei și care continuă să o ghideze chiar și după moarte.

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

DivaHair


Top stiri
CulTOUR
iSerial - O grămadă de caramele
Citește mai departe »
Don Apetit & Co
Citește mai mult... »