MIERCURI, 20 FEBRUARIE 2019

În această seară, în „Fructul oprit”, Vlad Gherman o cere în căsătorie pe Cristina Ciobănașu: “Nu mă pot mărita cu tine”

 Sezonul 2 al serialului „Fructul oprit” revine în atenția publicului, în această seară, de la ora 20.00, la Antena 1, cu numeroase surprize, dar și cu momente extrem de importante și situații limită. Membrii familiei Caragea și apropiații lor vor trăi clipe de extaz, dar unii dintre ei vor ajunge și la cealaltă extremă, trecând prin deznădejde și disperare.

Sentimentele puternice de iubire, dar și faptul că urmează să devină părinți îl determină pe Ioan (personaj interpretat de Vlad Gherman) să facă pasul următor în relația cu Ana (Cristina Ciobănașu). Într-un decor romantic, presărat cu petale de trandafiri și bilețele de dragoste, acesta o cere pe femeia iubită în căsătorie.

Ana Caragea ești singura femeie care dă sens vieții mele. Aș putea să spun atâtea lucruri frumoase, dar tu trebuie să știi un singur lucru. Te iubesc sincer, te iubesc simplu și curat, te iubesc! Vreau să fii soția mea”, îi spune el, în genunchi, așteptând nerăbdător un răspuns din partea ei.

La Starea Civilă, lucrurile sunt pe cale să ia o altă întorsătură.

Nu mă pot mărita cu tine. Nu pot începe alături de tine cu o minciună. Nu ți-am spus tot adevărul. Sunt compatibilă cu Victor, am făcut testul fără să-ți spun. Iartă-mă că nu ți-am spus, dar nu știu ce să fac. Când mă uit la Victor și știu că eu am puterea să-l ajut și totuși nu pot să fac nimic pentru că sunt însărcinată”, îi mărturisește Ana, pe ultima sută de metri.

Ce va decide Ioan și ce se va întâmpla cu relația lor, telespectatorii vor putea afla urmărind episodul 23 din cel de-al doilea sezon „Fructul oprit”, pe care Antena 1 îl va difuza în această seară de la ora 20.00.

Starea gravă a fiului său, Victor (Călin Popescu), o face pe Sonia (Michaela Prosan) să treacă printr-un adevărat calvar. “Nu pot să mă mai bucur, nu pot să mă mai uit la el fără să nu văd boala“, spune ea, distrusă de problemele cu care se confruntă micuțul ei.

Iza (Ioana Blaj) se întoarce din Istanbul cu vești importante pentru Dan Lăzărescu (Doru Ana). “Sfânta Magda nu e așa sfântă. Nu a stat închisă doar într-un bordel, a stat în … “, ce dezvăluire face ea, astăzi, în Fructul oprit.

Helene (Alina Chivulescu) revine în casa Caragea, după ce descoperă un lucru care va da peste cap viața membrilor acestei familii. “Tot ce e la Snagov… Toată moșia aia a fost a mamei mele. Tudor i-a luat-o cumva, nu știu exact cum”, îi povestește ea lui Mircea (Mihai Călin). Ce va hotărâ ea să facă mai departe, diseară, într-un nou episod al serialului “Fructul oprit”.

Cami (Ana Crețu) îi declară lui Adrian (Bogdan Albulescu) sentimentele și așteaptă un răspuns din partea lui.Ce simt eu pentru tine nu mai poate aștepta. Mi-am pus toata familia în cap, de dragul tău …”, continuarea în această seară la Antena 1. Tot în episodul de astăzi, se vor lua decizii importante și în cuplul Mihai (Conrad Mericoffer) – Iza, când acesta va fi nevoit să aleagă între fosta soție, Silvia (Alina Pușcaș), și actuala iubită.

Situația cu care se confruntă familia ei, dar și problemele din viața sentimentală o fac pe Margareta (Ana Ciontea) să se gândească la sinucidere. Ea este surprinsă de Magda (Maia Morgenstern), atunci când se află pe punctul de a-și încheia socotelile cu viața.

Nu fă asta! Tu nu ești o lașă”, încearcă ea să o oprească. Ce mărturisire emoționantă îi face Magda și dacă va reuși ea s-o oprească pe Margareta de la acest gest necugetat, în această seară, de la ora 20.00, în episodul cu numărul 23. Alegeri importante, situații limită, suspans și momente cheie în povestea serialului, astăzi, de la ora 20.00.

Sezonul 2 “Fructul oprit” se vede, în fiecare miercuri, de la ora 20.00, la Antena 1.

COMENTARII

A crescut, dar are același ‘’chip de înger’’! Iată transformarea Danielei Aedo!

acum 55 zile

O știi din serialul mexican ’’Îngerașul’’. Te-a cucerit cu inocența și drăgălășenia ei. Pe atunci era doar o copilă, cu un imens talent. Între timp, a devenit o frumoasă domnișoară, dar a rămas la fel de talentată.

Cine este Emre Kivilcim? Află mai multe despre chipeșul actor din ‘’Elif’’

acum 55 zile

Emre Kivilcim s-a născut pe 2 septembrie 1988, la Istanbul. Are 182 cm înălțime si cântărește aproximativ 78 de kilograme. Are un frate mai mare, Yunus, și o soră mai mică. I-a plăcut de mic să fie în centrul atenției, fiind selectat să fie personaj într-o reclamă cu mâncare pentru copii.

Criss și Vlad sărbătoresc cei mai frumoși 8 ani din viața lor!

acum 68 zile

Îi știi de pe vremea când jucau în serialul-fenomen ''Pariu cu viața''. Încă de atunci, de la începuturile carierei lor în actorie, cei doi se iubesc nebunește. Sau mai bine spus, se iubesc ca doi copii.

Alp Navruz nu refuză provocările! Ce a făcut actorul

acum 70 zile

L-ai văzut în diferite roluri în serialele turcești, dar așa nu l-ai mai văzut. Alp Navruz, călare pe un cal, într-un peisaj desprins parcă din filmele cu cowboy.

Atunci, doar un copil inocent...acum, se bucură de faimă în toată lumea! Cine să fie?

acum 70 zile

Este actriță, este frumoasă și are tot ce își dorește. Apogeul carierei l-a atins odată cu rolul din serialul american ‘’Neveste disperate’’. Nu cred că mai încape îndoială că fetița din fotografie este chiar Eva Longoria.

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

DivaHair


Top stiri
CulTOUR
iSerial - O grămadă de caramele
Citește mai departe »
Don Apetit & Co
Citește mai mult... »