VINERI, 30 MARTIE 2018

Un debut fantastic pentru Selin Sezgin. Personajul Melek, din ”ELIF”, este primul ei rol într-un serial

Telespectatorii postului Happy Channel, dar și cei din alte 21 de țări în care se difuzează serialul turcesc ”Elif”, o știu drept Melek, mama lui Elif. Cea care interpretează acest peronaj este actrița Selin Sezgin.

Într-un interviu acordat în exclusivitate postului Happy Channel, Selin a mărturisit că acesta este primul ei rol într-un serial, pe care l-a primit după ce a apărut în mai multe spoturi publicitare.

Este primul meu serial. Înainte, am făcut doar reclame. Sigur că, la început, nu mă gândeam așa departe. Pe zi ce trece, învăț chestii noi, relaționez cu personaje noi. Atunci când am început serialul, aveam foarte puțină experineță în actorie, căci, la reclame, nu puteam învăța prea multe, din păcate”, ne-a spus Selin Sezgin, pe care o puteți urmări în serialul turcesc ”Elif”, difuzat de Happy Channel de luni până vineri, de la ora 18.00.


Citește și ”Cum a ajuns micuța Isabella Damla Güvenilir să joace rolul principal din «Elif»” și ”Ce spune actrița Selin Sezgin despre Isabella, copilul minune care o inteprtează pe «ELIF»”.


Modestă din fire, actrița spune că, deși are un rol important în unul dintre cele mai difuzate seriale turcești, consideră că încă nu este o actriță perfectă și că mai are de învățat.

Când am început filmările la Elif, nu aveam multe cunoștințe tehnice. Încă nu pot spune că am multe nici acum. Am învățat foarte multe aici. E ca o școală de actorie pentru mine”, a mai adăugat Selin Sezgin, care o interpretează pe Melek în serialul ”ELIF”, difuzat în România în exclusivitate la postul Happy Channel.

COMENTARII

Modificări în grila de programe Happy Channel, valabile din octombrie

acum 24 zile

Octombrie vine, la Happy Channel, cu schimbări în grila de programe.

Doinița Oancea vrea să strângă 200.000 de euro pentru a ajuta o fetiță de doar 5 ani

acum 35 zile

Doinița Oancea, actrița din serialele ”O grămadă de caramele” (difuzat, duminica, de Happy Channel) și ”Sacrificiul” (difuzat miercurea și joia, de Antena 1), s-a alăturat unei campanii umanitare

Vlad Gherman, la școală. Cine îl recunoaște așa?

acum 39 zile

Vlad a postat o fotografie din vremea când era elev de școala primară. O fotografie în care apare alături de colegii lui. Întrebarea este: îl recunoașteți în fotografia alăturată?

În timpul filmărilor pentru ”Sacrificiul”, Cristina Ciobănașu și-a descoperit o nouă pasiune

acum 39 zile

Pe Cristina Ciobănașu în rolul lui Iris telespectatorii o vor putea descoperi în fiecare miercuri și joi, în serialul ”Sacrificiul”.

5 trucuri pentru a irosi mai puțină mâncare

acum 39 zile

România este prima țară din Europa în topul risipei de alimente, având în vedere că o familie aruncă anual, în medie, 170 de kilograme de alimente, în mare parte fructe, legume, carne și produse de panificație.

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

DivaHair


Top stiri
CulTOUR
iSerial - O grămadă de caramele
Citește mai departe »
Don Apetit & Co
Citește mai mult... »