• MARTI, 08 MAI 2018

    Cât de vizibile sunt carențele de vitamine și minerale? Află cum le poți depista din timp

    Lipsa anumitor vitamine și minerale din organism poate genera o serie de probleme de sănătate, de la slăbirea și funcționarea tot mai deficitară a sistemului imunitar la apariția unor afecțiuni grave ale sistemului digestiv, osos, circulator sau nervos.

    Carențele pot fi cauzate de o alimentație nesănătoasă și insuficient nutritivă, dar și de incapacitatea organismului de a fixa anumite substanțe. De aceea, atunci când schimbarea regimului alimentar și a stilului de viață nu dă rezultate, numeroși medici recomandă administrarea unor suplimente nutritive pentru soluționarea carențelor și pentru funcționarea optimă a organismului.

    Iată care sunt cele mai frecvent întâlnite deficiențe de vitamine și minerale și cum arată primele semne ale acestora:

    Deficitul de vitamina A

    Vitamina A sau retinolul poate influența sănătatea pielii, a oaselor și a ochilor. Cu toate astea, primele semne ale unei carențe se manifestă la nivelul pielii, care devine uscată. Explicația este că celulele dermei nu se regenerează în absența vitaminei A, iar procesul de vindecare a pielii în acest context este și el mai anevoios. Buzele crăpate pot fi, de asemenea, un semn al acestei carențe.

    Deficitul de vitamina B8

    Biotina sau vitamina B8 este implicată în metabolizarea corectă a grăsimilor și aminoacizilor prezenți în păr și piele. De aceea, lipsa acestei vitamine se va manifesta prin uscarea pielii și apariția mătreții.

    Deficitul de vitamina C

    Vitamina C ajută sistemul imunitar să lupte împotriva bacteriilor și a virusurilor. De asemenea, este responsabilă pentru stimularea producției naturale de colagen. În lipsa ei, pielea dă semne de îmbătrânire prematură, iar durerile de articulații sunt un alt semn al unui deficit.

    Deficitul de vitamina B9

    Atunci când nu se găsesc în cantități optime în organism, acidul folic sau vitamina B9 pot instala simptome de oboseală, amețeli, pierdere a apetitului sau anemie.

    Deficitul de magneziu

    Pentru că magneziul este esențial pentru vedere, o carență poate provoca simptome precum încețoșarea privirii, oboseala și usturimile ochilor, fotosensibilitatea sau spasmele oculare. Durerile în capul pieptului și spasmele musculare pot fi, la rândul lor, semne ale unei carențe de magneziu.

    Deficitul de fier

    Lipsa fierului în organism se manifestă inițial prin stări de amețeală și oboseală intensă. Aceasta poate degenera însă în anemii serioase, așadar este foarte important să fie depistată la timp și ținută sub control.

    Deficitul de calciu

    Durerile oaselor și pierderile de mobilitate pot indica o carență de calciu în organism. Amețelile sunt un alt semn al acestui deficit, la fel și unghiile subțiri și casante.

    Deficitul de vitamina D

    Pentru că în absența vitaminei D calciul nu se fixează în organism, este foarte posibil să suferi de o dublă carență atunci când experimentezi dureri ale oaselor. În cazul copiilor, deficiența de vitamina D poate afecta creșterea și dezvoltarea sistemului osos. De asemenea, vitamina D este responsabilă și pentru sănătatea părului; acesta devine fragil atunci când apare o carență.

    Deficitul de vitamina B12

    Vitaminele din complexul B au un rol foarte important pentru sănătatea sistemului nervos. De aceea, semne care indică o funcționare precară a acestuia, cum sunt oboseala sau lipsa de concentrare pot indica lipsa vitaminei B12 și a altor vitamine din același complex. De asemenea, amorțelile sunt un simptom comun al acestei deficiențe.

    Sursă foto: Shutterstock

    COMENTARII

    Importanta alegerii incaltamintei pentru copii

    acum 6 zile

    Stim deja ca, piciorusele bebelusilor nu au oase, ci cartilaje moi care pot fi deformate cu usurinta daca pantofiorii sunt nepotriviti. Chiar si sosetele prea mici pot dauna picioruselor la varste mici.

    7 trucuri pentru o respirație proaspătă pe tot parcursul zilei

    acum 8 zile

    Prospețimea gurii tale este foarte importantă indiferent de context. În clipa în care ești la birou, alături de colegi și clienți, vei simți nevoia să îi eviți în discuțiile directe, ceea ce va da un semnal negativ celor din fața ta.

    Ce poți face pentru a-ți întări rapid sistemul imunitar împotriva gripelor și virozelor de sezon

    acum 12 zile

    Odată cu venirea frigului corpul tău trece prin schimbări în întâmpinarea cărora trebuie să vii printr-o alimentație sănătoasă, prin sport și aport crescut de vitamine.

    Apa filtrata - cea mai sanatoasa forma de hidratare

    acum 13 zile

    Este un lucru stiut ca adultii au nevoie de cel putin doi litri de apa zilnic, insa aceasta cantitate difera, de fapt, de greutatea ta. Astfel, mai corect spus, ai nevoie de 40 de mililitri de apa pentru fiecare kilogram pe care il cantaresti, in fiecare zi.

    Maseaua de minte - simptome resimtite, complicatii, extractie

    acum 31 zile

    Majoritatea oamenilor se confrunta cu aparitia molarilor de minte in jurul varstei de 17-25 de ani. Acestia sunt al treilea si ultimul set de molari care apar la maturitate. Uneori insa, pot exista sub gingie de la varsta de 8-10 ani si se observa doar la radiografie.

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    Stirile Antena 1 Observator

    observator.tv


    Top stiri
    CulTOUR
    iSerial - O grămadă de caramele
    Citește mai departe »
    Don Apetit & Co
    Citește mai mult... »